Recent am cumparat o proprietate (casa+teren) cu o parte din teren achizitionata de fostii proprietari de la un vecin. La notar mi s-a transmis dreptul de proprietate pentru intreaga suprafata urmand ca eu sa fiu nevoit sa fac comasarea celor 2 terenuri. Pentru asta vecinul ar trebui intai sa faca dezmembrarea si iesirea din indiviziune pentru partea de teren vanduta fostilor proprietari, lucru pentru care a si semnat in contractul de vanzare-cumparare unde apare specificat ca el va suporta cheltuielile dezmembrarii. Vecinul a vandut partea aceea din teren acum 8 ani, timp in care nu s-a mai ocupat de dezmembrare iar acum refuza sa mai suporte vreo cheltuiala pentru a definitiva situatia.
Care sunt optiunile mele in afara de a suporta eu si cheltuielile lui pentru a putea face comasarea terenurilor si care sunt riscurile daca nu fac aceasta comasare (cum au lasat fostii proprietari situatia timp de 8 ani)?
In contractul de v/c dintre dvs si vanzatori este specificat statutul juridic al bucatii de teren pe care vanzatorii au achizitionat-o de la vecin? Terenul este identificat cu nr cadastral?
Cum v-au vandut intreaga suprafata daca bucata de teren achizitionata de la vecin nu a fost dezmembrata si intabulata pe numele lor?
Pe contractul dintre mine si fostii proprietari apar 2 imobile: 1.casa+teren si 2.cota parte din dreptul de proprietate pt terenul cumparat de ei de la vecin. Intreg terenul vecinului are un singur nr. cadastral iar eu am cumparat de la fostii proprietari aceasta cota parte.
Notarul care a facut actele a zis ca nu este o problema sa-mi transfere dreptul de proprietate si pe suprafata de la vecin dar mi-a recomandat sa fac comasarea ulterior.
In acest caz dvs sunteti in indiviziune cu vecinul si trebuie sa faceti partaj voluntar cu el. Daca nu vrea pe cale amiabila trebuie sa o faceti prin instanta. Se intelege ca detineti doar o cota parte dar care nu este identificabila cadastral. O sa cam aveti de "tras" daca nu este de acord. Alipirea nu este obligatorie, teebuie sa reusiti in peimul rand partajul.
Multumesc pentru raspuns. Ma temeam ca astea ar fi variantele, adica ori procese si timp si nervi pierduti ori ca sa evit asta, sa-i platesc eu partea lui de masuratori+notar pentru a face dezmembrarea. Speram totusi sa fi existat o lege care sa-l oblige din oficiu sa faca dezmembrarea in urma vanzarii sau macar atunci cand ma impiedica pe mine sa fac comasarea sa fie obligat sa duca la capat demersurile.
Mai auzisem, fara sa gasesc insa informatia concret undeva pt confirmare, ca din 2018 toate proprietatiile vor trebui masurate cadastral satelitar. Daca asa e, ar mai fi varianta de a astepta pana cand vom fi obligati sa facem fiecare aceste masuratori si atunci s-ar solutiona si cota parte care-mi revine mie.