Atacul unei renuntari la urmarirea penala, validata de justitie

Am facut o plingere penala impotriva unui individ care a comis fapte de inselaciune: in Bucuresti pretindea ca are “magazinul de prezentare” iar in provincie "capacitatile de productie" pentru confectionarea de mobila. M-a inselat incasind avansul pentru confectionarea unei piese de mobilier si apoi a disparut in provincie.
Plingerea a fost validata de Parchet care a deschis dosar penal si a inceput urmarirea penala pentru inselaciune (art.244 CP). Dar de aici incep tergiversarile si tratamentul necorespunzator al cazului, cu atitudini al faptuitorului si parchetului de-a dreptul uluitoare:

- Inainte de plingerea penala am reclamat cazul la politie. Deoarece infractorul refuza sa-si decline identitatea (pentru a bloca orice demers) am solicitat ajutorul Politiei. Agentul de politie care a preluat cazul mi-a recomandat in scris “sa va adresati instantei de judecata” refuzind in acelasi timp sa-mi puna la dispozitie numele faptuitorului, motivind ca nu poate furniza numele deoarece legea ii interzice “numele reprezinta date cu caracter personal”! A fost nevoie sa ajung in audienta la comandantul Sectiei pentru a obtine numele faptuitorului. In aceasta audienta comndantul i-a dat dispozitie agentului sa furnizeze numele si sa rezolve cazul (precizindu-i cadrul legal si dispozitiile corespunzatoare). In discutia dupa audienta mi-a comunicat numele faptuitorului dar a refuzat sa se conformeze dispozitiilor exclamind: “sa o faca el”!
- In mod straniu, organul de urmarire penala nu a reusit sa-i dea de urma in Romania, accepta ca nici sotia (care locuieste la domiciulul declarat din Bucuresti) nu stie unde se afla sotul sau si accepta cu usurinta refuzul acestuia de a nu se prezenta pentru declaratii in fata organului de urmarire penala, fara a lua masuri desi legea ii pune la dispozitie mijloace de a impiedica sustragerea. Singurul contact cu fatuitorul este unul telefonic. De aceea dosarul este incomplet, nu contine declaratia paratului. Referatul consemneaza ca piritul a refuzat sa se prezinte in fata organelor de cercetare, declarind telefonic ca este bolnav si fara mijloace financiare sa se deplaseze la Bucuresti pentru a da o declaratie. “Declaratia la telefon” nu este reglementata de procedura penala iar boli cronice (inima etc.) de la o virsta sint frecvente. Din doua una: ori este bolnav si fara mijloace financiare, nelucrind nicaieri (fara firma si in plus Referatul specifica: ITM confirma ca nu este angajat nicaieri) si deci nu are de ce sa se ofere drept confectioner de mobila ori are firma, lucreaza si are suport financiar, material lemnos pe care il poate oferi in contul avansului. Cercetarea nu a verificat care din cele doua variante este cea reala si pe care o accepta – nu se pot accepta simultan, asa cum procedeaza Ordonanta.
- Faptuitorul inselaciunii propune, prin telefon, drept solutie, consenata in Ordonanta parchetului: “refuza confectionarea mobilei sau restituirea avansului motivind ca a achizitionat deja materialul lemnos si este de acord sa restituie materialul lemnos daca beneficiarul se deplaseaza in tara, la locul de depozitare” Este uimitor ca Ordonanta preia drept buna aceasta “solutie”, avansata de pirit in bataie de joc si, stupoare, intrind in logica acestuia, o insuseste si o foloseste drept argument pentru a clasa dosarul: “mai ales ca suspectul a aratat ca ii poate da in locul banilor material lemnos”. Ce om normal poate propune sau poate accepta o astfel de propunere in bataie de joc? Cum sa poti accepta sa intri intr-un astfel de joc absurd? Ce se poate face cu materialul lemnos, eu am comandat o mobila si nu material lemnos? Am convenit ca mobila trebuie adusa la domiciliul meu din Bucuresti, nu sa ma deplasez la depozitul sau de material lemons, undeva prin Moldova, nici politia nu stie unde anume!
- Cf. art. 306 CPP al.1“Pentru realizarea obiectului urmăririi penale, organele de cercetare penală au obligaţia ca, după sesizare, să caute şi să strângă datele ori informaţiile cu privire la existenţa infracţiunilor şi identificarea persoanelor care au săvârşit infracţiuni, să ia măsuri pentru limitarea consecinţelor acestora, să strângă şi să administreze probele cu respectarea prevederilor art. 100 şi 101.” Nu s-a verificat daca are capacitate de productie in provincie pentru a putea confectiona mobila.

Dupa 2 ani si ceva de tergiversari, tecind peste deficientele mentionate, se da Ordonanta de clasare a cazului: “Analizind actele dosarului […] apreciem ca se impune o solutie de renuntare la urmarirea penala, intrucit nu exista interes public in urmarirea acesteia.”

Am facut plingere impotriva acestei ordonante si Prim-procurorul Parchetului a dispus infirmarea solutiei de clasare si redeschiderea urmaririi penale, constatind ca:
• solutia este nelegala;
• nu se poate retine ca fapta nu este prevazuta de legea penala, in conditiile in care exista probe din care rezulta presupunerea rezonabila cu privire la intentia de inducere in eroare a petentului la momentul incheierii contractului, imprejurare ce rezulta din folosirea unei calitati mincinoase – reprezentant al unei societati comerciale inexistente, coroborata cu neexecutarea obligatiilor asumate si nerestituirea avansului achitat;
• organele de cercetare penala aveau obligatia sa verifice daca la adresa din Bucuresti functioneaza un atelier de executie mobilier;
• suspectul nu s-a prezentat la audiere […] sub diverse pretexte, iar organele de cercetare penale nu au procedat la folosirea cailor legale in astfel de situatii, precum emiterea unui mandat de aducere.

Din pacate, si dupa redeschiderea urmaririi penale nimic nu s-a schimbat, s-a intrat din nou in starea de tergiversare, dosarul a ramas in aceeasi stare fara ca deficientele constatate de Ordonanta prim Procurorului sa fie inlaturate iar solutia data dupa inca un an si jumatate de tergiversari, fara a se completa dosarulu si fara a inlatura deficientele constatate de Ordonanta Prin Procurorului, este aceeasi, nelegala, umilitaoare pentru victima, favorizind infractorul: “renuntarea la urmarirea penala intrucit nu exista interes public”, fara macar o amenda administrativa si inlaturarea conscinelor faptei penale.
Am facut intimpinare in fata justitiei dar a fost in zadar: s-a validat renuntarea la urmarirea penala.
*
Renuntarea la urmarirea penala, tratamentul acestui caz se bazeaza pe argumentul ca nu exista interes public. Oare nu exista un interes public? – il afirm, in ciuda negarii explicite a acestuia de catre doua Ordonante. Fiind vorba de interpretare a faptelor, balanta poate inclina usor intr-o parte sau alta si intrebarea se pune: ce parte alegem, aparam micul escroc sau aparam societatea? Alegerea procurorului a fost facuta. Cum se justifica? Probabil in zilele noastre, cind ne-am obisnuit cu marile tunuri, cu parlamentari, ministri si prim-ministri infractori, am inceput sa gindim: de ce un furtisag al unui mic escroc nu ar fi de neglijat, sau chiat privit cu ingaduinta? De aceea e plina piata de escroci, mai mari sau mai mici, iar lupta se focalizeaza in principal pe marea coruptie. In schimb, in viata de zi cu zi noi, oamenii obisnuiti, ne lovim insa de mica coruptie: e jale!. (Am o casa in constructie si vorbesc din propria experienta.) De aceea, e sarcina noastra sa reactionam: si mica coruptie trebuie eliminata, caz cu caz. E o urgenta!
Am prezentat acest caz in amanunt pentru a vedea ca avem de-a face cu o atitudine generala de toleranta a sistemului. Politistului de proximitate a incercat sa-l protejeze pe infractor, afirmind ca acesta are firma (in contradictie situatia reala), refuzind apoi sa-mi dea numele de familie de care aveam nevoie pentru a completa plingerea penala, pe motiv de protectie a datelor. Nu am reusit a depasi situatia de blocaj decit recurgind la conducerea Sectiei de Politie. Intr-o a doua situatie, am fost agresat de infractor si dupa sosirea echipajului de politie, alertat de apelul la 112, insultat si in fata lor, insa nici pina astazi un raport nu a fost trimis. Apoi, cum constata si Ordonanta Prim-procurorului de redeschidere a urmaririi penale, organele de cercetare aveau obligatia sa verifice functionarea atelierului. Nu au facut-o si acesta si-a continuat nesingherit activitatea folosind aceeasi firma fictiva si recalme pe internet. Apoi s-a intrat din nou in starea de tergiversare, ajungind-se la peste 3,5 ani de la sesizarea cazului fara o finalizare. Iar acum, stupoare, o solutie care il favorizeaza pe infractor. Apreciez ca e prea mult! Deci inselaciune, agresiune, toleranta – triunghiul clasic.
E adevarat, valoarea avansului este simbolica si tocmai de aceea apararea interesului public in acest demers iese mai pregnant in evidenta: este aspectul care motiveaza oportunitatea prezentului demers. Cazul prezent este unul frecvent intilnit: micul escroc, mica coruptie tratata cu ingaduinta, chiar indulgenta, de Politie si Parchet. De aceea cred ca sint indrepatit sa afirm ca acest caz reprezinta un simptom al starii globale. Sper, ca prin cumulare cu altele asemanatoare, va genera, recunoscindu-l drept simptom, intrebari si urmari cu impact general.

Tocmai de aceea, dintr-un spirit de justitie si din instinct de conservare – ajunge, vrem o societate normala! - considerind inacceptabila degradarea actuala a climatului social, impotriva acelei parti blazate si sceptice, considerind ca fiecare caz conteaza, nu vreau sa cedez. Si va adresez urmatoarea

Intrebare: cum pot si unde sa atac juridic sau pe alte cai aceasta stare de lucruri, acest mod de tratare a cazului prezentat mai sus.