Art. 165 si art. 165 ind. 1 din Legea nr. 19/2000 reglementeaza doua lucruri distincte.
Art. 165 din Legea nr. 19/2000 se refera la cresterea punctajului beneficiarilor de drepturi de pensie in functie de contributia la Fondul pentru pensia suplimentara.
Art. 165 ind. 1 a fost introdus in Legea nr. 19/2000 prin Legea nr. 218/2008, a fost modificat prin O.U.G. nr. 209/2008 si se refera la cresterea punctajelor anuale ale persoanelor care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa I si / sau grupa II de munca.
Aveti, mai jos, ambele articole din Legea nr. 19/2000, actualizata la data de 16 iulie 2009.
ART. 165
(1) Asiguratii care au contribuit la Fondul pentru pensia suplimentara cu 2%, 3%, respectiv 5%, beneficiaza de o crestere a punctajului, determinat prin aplicarea urmatoarelor procente la punctajele anuale realizate in aceste perioade, astfel:
a) 16% pentru perioada 1 ianuarie 1967-1 ianuarie 1973;
b) 13% pentru perioada 1 ianuarie 1973-1 ianuarie 1978;
c) 14% pentru perioada 1 ianuarie 1978-1 iulie 1986;
d) 21% pentru perioada 1 iulie 1986-1 noiembrie 1990;
e) 15% pentru perioada 1 noiembrie 1990-1 aprilie 1991;
f) 14% pentru perioada 1 aprilie 1991-1 aprilie 1992;
g) 13% pentru perioada 1 aprilie 1992-1 ianuarie 1999;
h) 22% pentru perioada 1 ianuarie 1999-1 februarie 1999;
i) 17% pentru perioada de dupa 1 februarie 1999.
(2) Asiguratii care au contribuit cu 4% la Fondul pentru pensia suplimentara beneficiaza de o crestere a punctajului, determinat prin aplicarea urmatoarelor procente la punctajele anuale realizate in aceste perioade, astfel:
a) 26% pentru perioada 1 iulie 1977-1 ianuarie 1978;
b) 28% pentru perioada 1 ianuarie 1978-1 iulie 1986.
ART. 165^1
(1) Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I şi/sau grupa II de muncă, beneficiază de o creştere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează:
a) cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă;
b) cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.
(3) De creşterea punctajelor anuale prevăzută la alin. (1) beneficiază şi persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-2 noiembrie 2008 inclusiv, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 78^2 alin. (2).
Consilier juridic,
Gabriela Pintea