avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 403 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Asociaţii şi fundaţii, într-un ... Modificare organ de conducere și birou executiv
Discuție deschisă în Asociaţii şi fundaţii, într-un cuvânt: ONG-uri

Modificare organ de conducere și birou executiv

Bună ziua, ce documente trebuie întocmite și depuse la judecătorie ptr modificarea conducerii și biroului executiv într-un sindicat?
Cel mai recent răspuns: Popescu Lorena , utilizator 23:03, 5 Septembrie 2017
Buna ziua, mai trebuie depus ceva la itm ptr constatarea modificarii reprezentativitatii unui sindicat deja inscris la instanta?
1. Organizaţiile sindicale sunt obligate să aducă la cunoştinţa judecătoriei sau a Tribunalului Municipiului Bucureşti, după caz, unde s-au înregistrat, în termen de 30 de zile, orice modificare ulterioară a statutului, precum şi orice schimbare în componenţa organului de conducere.

Cererea privind modificarea statutelor şi/sau a componenţei organelor de conducere ale organizaţiilor sindicale va fi însoţită de următoarele documente, în două exemplare, semnate pentru conformitate pe fiecare pagină de către împuternicitul special desemnat de organul de conducere:
a) procesul-verbal al şedinţei statutare a organului abilitat să hotărască modificarea statutului şi/sau a componenţei organelor de conducere;
b) copie a hotărârii judecătoreşti de dobândire a personalităţii juridice şi copie a ultimei hotărâri judecătoreşti de modificare a statutului sau a componenţei organelor de conducere, după caz;
c) statutul, în forma modificată;
d) lista cu membrii organului de conducere, care va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul şi profesiunea/funcţia.

2. Conform art.53 Legea nr. 62/2011, sindicatele în vederea obţinerii reprezentativităţii vor de depune la Inspectoratul Teritorial de Muncă o copie scrisă şi una în format electronic după documentele enumerate la art.52 lit.c din Legea nr.62/2011, respectiv:
a) copie a hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de dobândire a personalităţii juridice de către sindicat şi a ultimei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile de modificare a statutului şi/sau componenţei organului executiv de conducere;
b) declaraţie semnată de reprezentantul legal al sindicatului privind numărul total de membri;
c) dovadă privind numărul de angajaţi din unitate, eliberată de angajator;
Am inteles. Ma puteti ajuta cu vreun formular in acest sens?
Formular pentru ce ?
Ptr documentele ce trebuie depuse la itm.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Sindicat - reprezentativitate daca se modifica organele de conducere dascalumihaita64 dascalumihaita64 buna ziua! pe 13 .06.2011...instanta a constatat intrunirea conditiilor de reprezentativitate. Pe data de 26.01. 2012 s-a modificat componenta ... (vezi toată discuția)
Legea sindicatelor dascalumihaita64 dascalumihaita64 buna seara! Pe data de 10.05 .2012. am avut Adunarea generala pentru alegerea presedintelui de sindicat,s-a schimbat conducerea sindicatului....Intrebare: ... (vezi toată discuția)
Sindicat andonik andonik Dupa alegeri pentru lider sindicat a fost ales un alt lider, ce trebuie facut in continuare? Inregistrare la tribunal? Cine trebuie sa faca instiintarea la ... (vezi toată discuția)