avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 659 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept penal - probleme serioase cu ... calculare pedeapsa fapte multiple
Discuție deschisă în Drept penal - probleme serioase cu dreptul

calculare pedeapsa fapte multiple

recent dupa ce am avut o problema am intampinat inca una.
daca am de exemplu 5 fape.mi se da pedeapsa cea mai mare plus o treime din total?
daca recunosc toate faptele mi se reduce o treime din total?deci raman cu pedeapsa se baza?
Cel mai recent răspuns: Dana Fatol , Avocat 16:44, 18 Septembrie 2017
Bună ziua,

Pedeapsa efectiv aplicată depinde de tipul pluralității de infracțiuni, concurs sau recidivă, și de tipul pedepselor, doar pedepse cu închisoarea sau închisoare și amenzi.

Dacă recunoașteți vi se reduce pedeapsa cu o treime per faptă, apoi se face calculul pentur pluralitate.

Art. 39
Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni
(1) În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează:
a) când s-au stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă;
b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
c) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
d) când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii;
e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c).
(2) Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăşi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

Art. 43
Pedeapsa în caz de recidivă
(1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
(2) Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
(3) Dacă prin însumarea pedepselor în condiţiile alin. (1) şi alin. (2) s-ar depăşi cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile săvârşite pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
(4) Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită în stare de recidivă este detenţiunea pe viaţă, se va executa pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
(5) Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.
(6) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru noua infracţiune şi mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă, instanţa aplică dispoziţiile alin. (1)-(5).
(7) Dispoziţiile alin. (6) se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Noul cod penal 2014 alinamihaipaula alinamihaipaula la intearea in vigoare a noului cod penal la 1 februari 2014 cad scorurile de contopire a pedepselor? (vezi toată discuția)
Contopire pedepse in noul cod penal IoanaBarbu45 IoanaBarbu45 Pe fond ,nepotul meu a fost condamnat in 2004 la 18 inchisoare pentru talharie(o situatie gresit interpretata de instanta,victima fiind concubina nepotului ... (vezi toată discuția)
Pedeapsa concurs infractiuni pauldorin87 pauldorin87 in anul 2010, 2 condamnari cu suspendare.una 1 an susp si alta 3+5 ani supraveghere. inainte de a fi definitiva hotararea,are loc o alta fapta de furt ... (vezi toată discuția)