Pana în 2017 o firma, care forma personal ( de exemplu : auditor intern în domeniul managementului calității), primea o autorizare pe timp de 4 ani de la Autoritatea Națională pentru Calificări.
Prin Ordonanța de urgență nr.96/2016 s-a trecut aceasta activitate la Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Luând legătura cu Autoritatea Națională pentru Calificări în vederea reînnoirii autorizației, ne-au comunicat ca nu se mai ocupa de aceasta problema.
As dori sa știu mai concret, unde anume trebuie sa ma adresez acum, la ce direcție de la Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și dacă exista birou și la nivelul reședințelor de județ.
În vederea autorizării furnizorilor de formare profesională, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice înființează, în subordinea sa, comisii de autorizare județene, respectiv a municipiului București, fără personalitate juridică, denumite în continuare comisii de autorizare.
Sediile comisiilor de autorizare se află la agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București.
Pentru exercitarea atribuțiilor care le revin, comisiile de autorizare sunt ajutate de secretariatele tehnice care au sediul la agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București. Secretariatul tehnic este format din două persoane, desemnate de directorul agenției județene pentru plăți și inspecție socială, din personalul propriu. În municipiul București, secretariatul tehnic este format din 4 persoane, desemnate de directorul agenției pentru plăți și inspecție socială a municipiul București, din personalul propriu.
Salariul minim
mari71
Lucrez in sistemul bugetar si nu am beneficiat de majorarea salariului minim de la 1 iulie. In prezent am salar de incadrare 877 lei care include si 20% spor ... (vezi toată discuția)