Buna ziua,
Sper ca ma puteti ajuta cu raspunsul la aceasta intrebare:
Daca revin in activitate pentru 60 de zile -imediat ce am terminat concediul postnatal - apoi intru in cic, pana cand implineste copilul 2 ani, am dreptul sa solicit suplimentul de insertie?
Mi-ar folosi niste referinte legale in acest sens.
Perioada in care as primi indemnizatia de crestere ar fi aceeasi, singura diferenta e ca cele doua luni sunt la inceputul si nu sfarsitul cic-ului.
Multumesc anticipat pentru raspunsuri!
Puteti depune actele pentru stimulent imediat dupa terminarea concediului de maternitate.
Ordinul 1474/2011
situatie : Persoana îndreptăţită solicită direct stimulentul de inserţie, începând cu ziua următoare celei în care încetează concediul de maternitate, neexprimându-şi opţiunea de a beneficia de concediu de creştere a copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani de către copil. (n.m.)
solutie : Persoana îndreptăţită poate solicita direct stimulentul de inserţie, începând cu ziua următoare celei în care încetează concediul de maternitate, dacă îndeplineşte condiţiile pentru acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului prevăzută ....in Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, denumită în continuare OUG nr. 111/2010......
Normele de aprobare a OUG 111/2010
art.12
...
(3) Acordarea indemnizației pentru creșterea copilului sau, după caz, a stimulentului de inserție se face la cererea scrisă a persoanei îndreptățite, ori de câte ori aceasta solicită, cu respectarea condițiilor prevăzute de ordonanța de urgență.
....
Stimulent de insertie
mayaa10
Buna ziua. Vreau sa intreb si eu daca se poate beneficia de stimulentul de insertie dupa concediul de maternitate(cele 126 zile) fara a intra in concediul de ... (vezi toată discuția)