Concediul de risc maternal este concediul pe care îl poate solicita salariata dacă se regăseşte în anumite cazuri, atunci când, ca urmare a evaluării riscurilor prezente la locul de muncă al acesteia, nu se poate, din motive justificate în mod obiectiv, să se dispună modificarea condiţiilor şi/sau a programului de muncă al acesteia sau măsura repartizării ei la alt loc de muncă, fără riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa şi/sau a fătului ori a copilului.
Cazurile în care se află salariata care poate solicita concediul de risc maternal sunt:
a) salariata gravidă este femeia care anunţă în scris angajatorul asupra stării sale fiziologice de graviditate şi anexează un document medical eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist care să îi ateste această stare;
b) salariata care a născut recent este femeia care şi-a reluat activitatea după efectuarea concediului de lăuzie şi solicită angajatorului în scris măsurile de protecţie prevăzute de lege, anexând un document medical eliberat de medicul de familie, dar nu mai târziu de şase luni de la data la care a născut;
c) salariata care alăptează este femeia care, la reluarea activităţii după efectuarea concediului de lăuzie, îşi alăptează copilul şi anunţă angajatorul în scris cu privire la începutul şi sfârşitul prezumat al perioadei de alăptare, anexând documente medicale eliberate de medicul de familie în acest sens.
În plus, în conformitate cu art. 9 din OUG nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locul de muncă, în cazul în care o salariată se află în una dintre situaţiile menţionate mai sus şi desfăşoară la locul de muncă o activitate care prezintă riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa ori cu repercusiuni asupra sarcinii şi alăptării, în sensul celor prevăzute la art. 5 alin. (1) din Ordonanţă, angajatorul este obligat să îi modifice în mod corespunzător condiţiile şi/sau orarul de muncă ori, dacă nu este posibil, să o repartizeze la alt loc de muncă fără riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa, conform recomandării medicului de medicina muncii sau a medicului de familie, cu menţinerea veniturilor salariale.
Concediul de risc maternal se solicită, în funcţie de cazurile în care se află salariata, după cum urmează:
- înainte de data solicitării concediului de maternitate, atunci când este vorba despre salariatele gravide care au anunţat angajatorul în prealabil şi respectând procedura menţionată mai sus la punctul a cu privire la starea lor de graviditate;
- după revenirea din concediul postnatal obligatoriu (respectiv cel de 42 de zile de după naştere), atunci când este vorba despre salariate care au născut recent şi si-au reluat activitatea după efectuarea concediului de lăuzie (conform punctului b de mai sus) sau când este vorba despre salariatele care alăptează revenind la muncă după efectuarea concediului de lăuzie (conform punctului c de mai sus) – în acest caz, concediul de risc maternal poate fi solicitat de către salariată dacă aceasta nu solicită concediul şi indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la doi ani sau, în cazul copiilor cu handicap, până la împlinirea vârstei de trei ani.
[ link extern ] /