Am nevoie si eu de un raspuns din parte dvs. Am permisul suspendat pe trei luni pentru viteza si am fost de domnii politai de doua ori. In primul dosar mi-am aluat amanare :
Solutia pe scurt: În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite acordul de recunoa?tere a vinovă?iei încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul , cercetat pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 2 C. pen., obiect al cauzei penale nr. 649/P/2017 şi, în consecinţă: În baza art. art. 335 alin. 2 C.pen. stabileşte faţă de inculpat pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 83 C. pen. dispune amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 84 C. pen. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune , la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă (atunci când va fi cazul); e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 C. pen supravegherea inculpatului pe durata termenului de supraveghere va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune . În baza art. 83 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen., anume asupra faptului că săvârşirea unei noi infracţiuni sau nerespectarea măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite în sarcina sa atrage revocarea amânării şi aplicarea efectivă a pedepsei. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Al doilea dosar este in cercetare, si infractiunea s-a savarsit inainte de inceperea primului proces.
Vroiam sa va intreb daca-mi iau o noua amanare la al doilea dosar, ce sactiuni pot primi din partea Ipj-ului? Suspedare pe trei luni? Anulare de permis?
Stiu si sunt constient ca am gresit cu varf si indesat, dar am trecut prin alte probleme mai grave care m-au afectat emitional.
Astazi am primit comunicare rechizitoriu de la procuror prin care dispune trimiterea mea in judecata, urmand ca sa fiu citat atat eu cat si marotorii. am vazut ca am doua dosare noi avand ca obiect : măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară si conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP).
Oare cat de grava este situatia mea? Va rog ajuti-ma cu un raspuns ca am destule probleme pe cap si sunt disperat.
Buna ziua
Maryusymf09
02.07.2020
Ora estimata: 08:30
Complet: Complet PENALamanari pronuntare jud.DUMITRU C.
Tip solutie: Amânarea aplicării pedepsei
Solutia pe scurt: În ... (vezi toată discuția)