"Dacă angajatorul, din motive justificate în mod obiectiv, nu poate să îndeplinească obligațiile de mai sus (modificarea condiţiilor de muncă, a programului de lucru ori repartizarea la un alt post), atunci salariatele au dreptul la concediu de risc maternal, după cum urmează:
- înainte de data solicitării concediului de maternitate, în cazul salariatelor gravide;
- după revenirea din concediul de lăuzie obligatoriu*, (în cazul salariatelor care au născut recent/ alăptează), dacă nu solicită concediul și indemnizația pentru creșterea și îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani sau, în cazul copilului cu dizabilități, până la 3 ani.
Concediul de risc maternal se poate acorda, în întregime sau fracționat, pe o perioadă ce nu poate depăși cumulate 120 de zile, de către medicul de familie sau de medicul specialist, care va elibera un certificat medical în acest sens, dar nu poate fi acordat simultan cu alte concedii.
Mai exact, concediul de risc maternal se acordă:
- integral sau fracționat, până în a 63-a zi anterioară datei estimate a nașterii copilului, respectiv anterioară datei intrării în concediul de maternitate;
- integral sau fracționat, după expirarea concediului postnatal obligatoriu și, dacă este cazul, până la data intrării în concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la 3 ani;
- integral sau fracționat, înainte sau după nașterea copilului, pentru salariata care nu îndeplinește condițiile pentru a beneficia de concediul de maternitate, în conformitate cu prevederile legii."
[ link extern ] /