parintii au tendinta de a-i crede neconditionat pe copii. Si subiectivitatea asta o stiu din proprie experienta. Aici trebuie sa aveti grija.
Departe de mine gandul de a transforma acest subiect intr-un epistoliar.
Dar...
la randul meu, sunt fost cadru didactic. Cunosc institutia scolii romanesti destul de bine, fara a avea pretentia ca as cunoaste-o ca pe propriul meu buzunar. Am trecut prin toate ipostazele posibile: elev, examinat, profesor la catedra, examinator, supraveghetor, diriginte cu absolventi, iar acum parinte. Stiu insa ce e posibil si ce e imposibil, administrativ vorbind, la nivelul ei. Stiu ca o asemenea speta, daca e sa fie tratata in continutul legislatiei si prevederilor interne ale sistemului de educatie e sortita esecului pentru ca, nu-i asa, in traditia romaneasca, fi-r-ar, "
corb la corb nu-si scoate ochii!".
Am parasit sistemul de invatamant nu din cauza salarizarii deficitare, ci din cauza obtuzitatii sale, a inertiei contraproductive si, MAI ALES, din cauza faptului ca actul de invatare nu este centrat pe interesul elevului, ci pe cel al cadrelor didactice!
Am considerat ca pot participa mai bine la reforma sa din exterior, decat din interior. Faptul ca fiicei mele i s-a intamplat ceea ce i s-a intamplat nu e o vendeta. Am stat si m-am gandit la rece, m-am autoanalizat si, tinand cont ca sunt presedintele comitetului de parinti pe clasa, as fi avut aceeasi reactie si daca ar fi fost vorba doar de celelalte cazuri de lovire!
Imi cunosc (zic eu, sper!) suficient copilul pentru a-mi da seama cand a suferit realmente o trauma si a intelege cand e vorba doar de iesiri specifice varstei sale.
Nu stiu cat de mult importa, dar v-as putea relata mai multe episoade legate de activitatea la clasa a cadrului didactic incriminat. Am investigat destul de temeinic, cu mijloace personale, activitatea si as putea spune chiar cariera dumnealui de pana acum pentru a intelege ca e vorba de un personaj cu un deficit de afectivitate, de un elitist infatuat, incapabil sa relationeze pe nivelul de intelegere al unui copil de 10-11 ani, in asa fel incat sa-i castige acestuia stima si nu teama!
Am stat de vorba cu respectivul cadru didactic, cu directorul scolii, dar si cu unii din ceilalti copii din clasa si parinti ai acestora, suficient cat sa am o intelegere spun eu obiectiva a situatiei de fapt.
Anterior episodului cu lovirea, intr-o alta ora, fara a investiga ce s-a intamplat, cadrul didactic cu pricina a mutat-o disciplinar pe fiica mea in ultima banca intrucat AR FI VAZUT ca ea l-ar fi deranjat pe colegul ei de banca despre care cadrul didactic spune ca este "unul care vrea sa invete". Intr-adevar, acel copil este unul deosebit de inzestrat cu inteligenta. Doar ca, intr-un gest de sinceritate pe care doar ingenuitatea varstei sale o poate explica, pe loc, copilul a recunoscut, fara sa i se ceara acest lucru, ca el a fost cel care a pornit harjoana, cadrul didactic surprinzand doar secventa a doua in care fiica mea i-a "raspuns" colegului ei, asupra acestuia neluandu-se nici o masura de catre cadrul didactic.
Nu vreau sa se inteleaga ca spun aceasta pentru a-mi motiva in vreun fel o oarecare adversitate fata de cadrul didactic in cauza, nu este vorba de asa ceva, incerc doar sa ilustrez comportamentul sau discriminatoriu la clasa si sa se inteleaga ca revolta mea nu este indreptata asupra unei persoane, ci asupra unei forme de manifestare tolerata, ignorata de factorii abilitati din sistemul educational si impotriva careia, daca nu se iau masuri chiar si de genul acesta, extreme, precum o plangere penala, cu toate consecintele morale, profesionale, umane pe care le poate incumba, riscam sa perpetuam o scoala romaneasca neprofesionista!