M-ar interesa și pe mine dacă se mai poate plăti o lună la casa de asigurări că să pot beneficia de indemnizația pentru creșterea copilului cea de 2 ani
Pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului nu are relevanţă plata contribuţiilor de asigurări sociale, singura modalitate de a beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului este realizarea de venituri supuse impozitului pe venit în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, timp de cel puţin 12 luni , aşa cum sunt ele prevăzute la art. 3 din OUG nr. 111/2010, sau aflarea în una dintre perioadele asimilate prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6) din OUG nr. 111/2010.
OUG nr.111/2010:
Art. 2
(1) Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară.
......
Eu m-am angajat pe 3 august 2017 și trebuie să nasc pe 10 iulie ,dar înainte de a mă angaja aici am lucrat în Spania dar cu contract de munca, și mă gândeam dacă pot să aduc acte cum că am lucrat, s-au dacă pot să mai plătesc vreo luna din urmă dacă este necesar