Buna ziua,
As dori sa aflu daca se poate obține indemnizația de creștere a copilului in cazul in care o persoana nu este angajată la momentul nașterii, dar în ultimii 2 ani a lucrat minim 12 luni. Daca se poate obține, cum se va calcula aceasta? Vor fi penalizări in calcul indemnizației datorita pauzei din cei 2 ani anteriori sau se calculează pe cele 12 luni in care persoana a fost angajată?
Acordarea indemnizatiei pentru CCC nu este conditionata de existenta unui c.i.m. activ sau de un anumit articol cu care a incetat c.i.m.
Pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului, singura modalitate de a beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului este realizarea de venituri supuse impozitului pe venit în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, timp de cel puţin 12 luni , aşa cum sunt ele prevăzute la art. 3 din OUG nr. 111/2010, sau aflarea în una dintre perioadele asimilate prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6) din OUG nr. 111/2010.
OUG nr.111/2010:
Art. 2
(1) Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară.
......