Am contestat o decizie de pensionare la un tribunal judetean care nu a dat o solutie favorabila.Hotararea nefavorabila a tribunalului poate fi contestata la curtea de apel Bucuresti?si in ce conditi.
Buna ziua !
Se poate face recurs impotriva solutiei data de tribunal, motivand acest recurs.
Art. 304 C.proc. civila:
Modificarea sau casarea unor hotarari se poate cere in urmatoarele situatii, numai pentru motive de nelegalitate:
1. cand instanta nu a fost alcatuita potrivit dispozitiilor legale;
2. cand hotararea s-a dat de alti judecatori decat cei care au luat parte la dezbaterea in fond a pricinii;
3. cand hotararea s-a dat cu incalcarea competentei altei instante;
4. cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;
5. cand, prin hotararea data, instanta a incalcat formele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 alin. 2;
6. daca instanta a acordat mai mult decat s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut;
7. cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cand cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii;
8. cand instanta, interpretand gresit actul juridic dedus judecatii, a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia;
9. cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii;
Art. 304^1 Recursul declarat impotriva unei hotarari care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel nu este limitat la motivele de casare prevazute in art. 304, instanta putand sa examineze cauza sub toate aspectele.
Art. 305 In instanta de recurs nu se pot produce probe noi, cu exceptia inscrisurilor, care pot fi depuse pana la inchiderea dezbaterilor.
Cu stima !
Fiind vorba de o hotarare data de instanta de fond care se ataca numai cu recurs puteti invoca orice motiv. Nu sunteti tinut de motivele enumerate de art 304 cod de procedura civila. Ar fi interesant de stiut cum a motivat instanta de judecata hotararea pronuntata.
Hotararea poate fi atacata cu recurs la Curtea de Apel Bucuresti numai daca a fost pronuntata de unul dintre tribunalele din urmatoarele judete: Teleorman, Ialomita, Giurgiu, Calarasi.