La momentul semnării contractului ambii vânzători erau în deplinătatea facultăților mintale. Am plătit atunci, în anul 2005, 18000 de euro. Acum mi se mai cere o garsoniera pentru renunțarea la dreptul de uzufruct. Unul dintre vânzători are alzheimer iar celalalt are o depresie severă ambele boli dovedite cu acte. Ce posibilități am în acest caz de a-mi păstra casa în condițiile în care am mai investit în ea peste 20000 de euro. Vreau sa scap de scandal și toată familia sa se liniștească. Ce este curios că toate discuțiile au început sa apară din luna mai 2018. Menționez ca vânzătorii sunt socrii mei și nu ne așteptam la așa ceva la semnarea contractului. El are 80 de ani, iar mama soacra 70. Mulțumesc!
Știu ca se va stinge odată cu decesul socrilor, dreptul la uzufruct, dar pana atunci noi ce facem? Deja am avut scandaluri cu reclamații la politie și multe alte neplăceri. Nu vrem de la dânșii nimic, doar respectarea intimității celorlalți membrii ai familiei.
Scuze ca intervin pe langa subiect. punem situatia altfel, daca cumparatorii decedeaza(ipotetic discutand) , fostii proprietari care au uzufruct viager pot redobandii casa? sau mostenitorii cumparatorilor dobandesc casa si batranilor le ramane dreptul de uzufruct viager insa cu alti proprietari?multumesc
romascanu
Moderator 8din 8 utilizatori consideră acest răspuns util
Pentru @danemar69
Care este temerea dvs. reală?
Este o contradicție între titlu (anulare contractului) și conținutul mesajului (renunțarea la dreptul de uzufruct). Sunt două povești diferite (juridic diferite)
Pare că ați vrut să ne mai transmiteți ceva, dar ați ocolit cuvintele.
Cine și ce zice că vrea, mai exact?
Ar trebui oare să ghicesc că vă amenință socrii dvs. cu anularea contractului? Nu ați spus-o explicit, dar mă gândesc că acesta o fi fost motivul pentru care ați întrebat dacă „este posibil”. (altfel, nu cred că sunteți dvs. acela care să vreți ce ați scris în titlu, pentru că nu v-ar profita în niciun fel). Teoretic, orice este posibil. Practic, în speța așa cum ați povestit-o, socrii nu au șanse.
Vreți să renunțe socrii la dreptul de uzufruct? În ce fel credeți că v-ar putea ajuta acest lucru spre a „scăpa de scandal și toată familia să se liniștească”? Și mai ales care „toată”? Din pricina acelui „curios că...” mie mi se pare că ați încercat să vă referiți nu doar la cei din casă, ci și la alții de dincolo de ușă. Există și alții din familia soției (frați/surori) pe care ar trebui să-i ghicesc în subtext?
Cred că ar fi bine să discutați fată în față cu avocatul. Altminteri, oricâtă intuiție aș avea eu (dezvoltată pe baza experienței profesionale) tot nu pot să plec din „presupun că ...” (fiindcă atunci sfatul meu riscă să fie pe alăturea cu drumul).
S-ar putea ca în speța aceasta să fie necesară o punere sub interdicție...
Pentru @1 bogdan,
Răspunsul este: moștenitorii cumpărătorilor dobândesc nuda proprietate, iar titutarii dreptului de uzufruct își păstrează acest drept. (moștenitorii fiind obligați să-l respecte).