Am fost amendat de Politia Locala cu 500 lei pentru ca am postat pe masina mea, parcata in fata blocului unde locuiesc, un anunt de vanzare a autovehiculului . Este legal intocmirea procesului verbal de contraventie pentru aceasta fapta si comunicarea lui prin scrisoare simpla fara confirmare de primire . Care este legea care guverneaza aceasta situatie, pentru ca in actul constatator se face referire doar la o hotarare a Consiliului Local ?
Pai tocmai asta era intrebarea, daca exista lege in acest sens . HCL nu poate tine loc unei legi, altfel s-ar ajunge ca orice consiliul local, fie el si comunal sa adopte propriile legi, care sa difere de la unii la altii, in functie de interesele celor care conduc temporar o unitate teritoriala. Suntem noi in Romania, dar nici asa, sa faca fiecare ce vrea, atunci unde s-ar ajunge . Cat priveste comparatia cu precupeata nu se potriveste, ea isi expune si comercializeaza produsele, iar eu am afisat doar un anunt privind intentia de a vinde . Nu este acelasi lucru .
Legea 185/2013
Art. 8.
(1) Autoritatile administratiei publice locale din municipii si orase, precum si comunele cu monumente inscrise in Lista patrimoniului mondial – UNESCO, vor aproba prin hotarare a Consiliului Local, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, regulamentul local de publicitate, cuprinzand inclusiv delimitarea in cadrul teritoriului administrat, a zonelor de publicitate largita si respectiv a zonelor de publicitate restransa, in corelare cu documentatiile de urbanism aprobate.
Si precupeata face tot publicitate, ca de vindut vinde in alta parte. E exact acelasi lucru.
Acum ati inteles ca nu faceti ce vreti pe teritoriul orasului in care locuiti ? Ca asa spuneati, ca nu face fiecare ce vrea. Puteati da un anunt civilizat, pe un site de anunturi online, gen OLX.
Se pare ca avem opinii diferite, desigur eu privesc subiectiv pentru ca sunt in cauza. Totusi articolul 8 din legea 185/2013 este destul de confuz si interpretabil, astfel ca si in HCL se mentioneaza acelasi lucru, fara a fi indicate si zonele admise pentru publicitate . Chiar daca admitem ca precupeata face acelasi lucru, nu consider ca este cea mai mare hotie din tara asta Diferenta pe care nu ati observat-o intre mine si precupeata este ca eu prin vanzarea masinii platesc impozit catre stat,
Nu e nici o deosebire, si precupeata plateste impozit, atunci cind se duce si vinde in locul autorizat, adica la piata. Cind este prinsa in locuri neautorizate, o pateste exact ca dvs. Intrebati la primarie care sunt locurile autorizate pentru expunerea vehiculelor scoase la vinzare. Doar daca primaria va da raspunsul ca nu exista astfel de locuri, aveti motiv de a contesta PV de contraventie si sa cistigati procesul.
Domamna/Domnisoara ,acel HCL are putere de lege locala la care trebuie sa va supuneti si sa o respectati in caz contrar sunteti sanctionata....
Deci cel mai simplu intrati pe siteul primariei locale si gasiti acolo HCL care va intereseaza si o studiati.
Daca doriti va ajut dar trebuie sa ne comunicati numarul