avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 920 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Codul rutier, contravenţii şi ... Cine are dreptate
Discuție deschisă în Codul rutier, contravenţii şi probleme conexe

Cine are dreptate

Bună ziua. Am o mica întrebare referitoare la: Am locuinta situata în spatele unor blocuri, între garaje (Asa este amplasata de foarte mult timp, de prin 1950-1960).Acum câteva zile a venit fratele meu la mine, aducând materiale de construcții dar și meseriașul, cu care urma sa stea pentru a-mi face lucrarea în casa. După ceva timp, în jurul orei 11.30 - 12.00,am ajuns și eu acasă. Ajunsa fiind în apropierea casei am auzit conversația dintre 2 vecine, în care una din ele spunea că sa saturat ca tot timpul sa spună sa nu i se blocheze garajul,ca ea sta de la o anumita ora afara, etc. Aceasta se referea la mașina fratelui meu, care o lăsase lângă un tei, în fata casei, unde eu am accesul în curte. Am telefonat fratelui pentru a muta mașina, cu toate ca aceasta vecina avea loc pentru a putea scoate masina din garaj, dar din rea voința nu a vrut, și a sunat la politie. Văzându-l pe fratele meu care vroia sa mute mașina, aceasta a început să tipe spunând multe lucruri, fratele meu aducândui argumente, spunândui ca nu coincide ceea ce ea spune cu ora la care el a venit. Auzind discuția, eu am ieșit din curte spunândui acesteia, ca putea întra în curte sa bata în ușă sau geam, pt ca fratele meu sa mute masina. Aceasta continua sa tipe, spunând diverse lucruri. Atunci iam dat replica spunândui ca ceea ce este în fata curți, dar și a garajului sau este domeniu public, deci nu este proprietatea nimănui, deci putea sa între și sa bata și se muta mașina și numai ieșea o asemenea discuție și asa cum ea spune ca i sa blocat garajul și eu pot spune ca mi sa blocat accesul în curte și se continua sa se blocheze în fiecare dimineață când plec la serviciu și copilul la scoala și nu se poate ieși pe poarta. De specificat este faptul că de fiecare data când vine cineva la mine sau chiar când soțul lasă masina pt puțin timp în fata porții, din motive cotidiene, aceasta are ceva de obiectat. As vrea dacă îmi puteți spune ce pot face în aceasta situație, ținând cont ca fratelui meu i sa dat un avertisment și 3 puncte penalizare,si atât ea are accesul în garaj dar și eu în curte.

Alte discuții în legătură

Cine are dreptate Anchi83 Anchi83 Bună ziua. Am o mica întrebare referitoare la: Am locuinta situata în spatele unor blocuri, între garaje (Asa este amplasata de foarte mult timp, de prin ... (vezi toată discuția)
Am fost amenintat eu si bunurile mele Aleex123 Aleex123 Buna ziua, zilele trecute am parcat masina in dreptul GARDULUi unui vecin pe partea carosabila nu pe trotuar, si nu am blocat accesul in curte si nici in ... (vezi toată discuția)
Parcarea in fata casei si accesul in curte ContSters317885 ContSters317885 Buna ziua, Va rog sa ma ajutati cu o informatie. Este legal ca un vecin sa reclame faptul ca nu poate intra in curte prin spatele casei? El are intrarea ... (vezi toată discuția)