Atunci ar trebui sa:
discute cu medicul specialist ce urmareste sarcina, sau medicul de familie
acesta elibereaza o recomdare de concediu medical pentru risc sarcina
doamna merge cu acest concediu la serviciu, HR
acesta trimite recomandarea la medicul de medicina muncii
acesta, in functie de recomandare si riscurile existente la locul de munca avizeaza sau nu concediul.
Potrivit OUG de mai sus angajatorul are urmatoerele obligatii
ART. 9
În cazul în care o salariata se afla în una dintre situaţiile prevăzute la art. 2 lit. c)-e) şi desfăşoară la locul de munca o activitate care prezintă riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa ori cu repercusiuni asupra sarcinii şi alaptarii, în sensul celor prevăzute la art. 5 alin. (1), angajatorul este obligat sa îi modifice în mod corespunzător condiţiile şi/sau orarul de munca ori, dacă nu este posibil, sa o repartizeze la alt loc de munca fără riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa, conform recomandarii medicului de medicina muncii sau a medicului de familie, cu menţinerea veniturilor salariale.
ART. 10
(1) În cazul în care angajatorul, din motive justificate în mod obiectiv, nu poate sa îndeplinească obligaţia prevăzută la art. 9, salariatele prevăzute la art. 2 lit. c)-e) au dreptul la concediu de risc
maternal, după cum urmează:
a) înainte de data solicitării concediului de maternitate, stabilit potrivit reglementărilor legale privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, salariatele prevăzute la art. 2 lit. c);
b) după data revenirii din concediul postnatal obligatoriu, salariatele prevăzute la art. 2 lit. d) şi e), în cazul în care nu solicita concediul şi indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului pana la împlinirea vârstei de 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pana la 3 ani.
(2) Concediul de risc maternal se poate acorda, în întregime sau fractionat, pe o perioada ce nu poate depăşi 120 de zile, de către medicul de familie sau de medicul specialist, care va elibera un certificat medical în acest sens, dar nu poate fi acordat simultan cu alte concedii prevăzute
de legislaţia privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
(3) Eliberarea certificatului medical se va face în condiţiile în care salariata s-a prezentat la consultatiile prenatale şi postnatale, conform normelor Ministerului Sănătăţii.
www.avocatnet.ro/forum/discu...