avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 545 soluții astăzi
Forum Discuţii contabile şi ... Fiscalitate - Impozit pe venit, ... Vanzare haine pictate manual
Discuție deschisă în Fiscalitate - Impozit pe venit, CAS, CASS

Vanzare haine pictate manual

Buna ziua ,
As dori sa va intreb , in ce conditii pot vinde produse handmade fara a fi in ilegalitate? se poate face acest lucru fara a fi PFA ,sau SRL. etc.? o fac ca un hobby, (fac pictura pe haine).Mi-as putea face un blog sau un cont pe un site de profil (ex breslo.ro, olx.ro ) insa ramane problema cu legalitatea acestui tip de vanzare. astept raspunsul dumneavoastra. va multumesc !
toate cele bune
Ultima modificare: Sâmbătă, 19 Ianuarie 2019
Remus_Rares, utilizator
Cel mai recent răspuns: Remus_Rares , utilizator 09:28, 22 Ianuarie 2019
2 din 2 utilizatori consideră
acest răspuns util
Diferenţa dintre hobby şi activitate economică în Codul fiscal este foarte neclară în legislaţia română. În codul fiscal, hobby-ul este încadrat la art. 114 - venituri din alte surse.
Dacă eşti tot timpul în pierdere atunci este clar hobby sau dacă câştigi foarte puţin.
Dacă ai venituri consistente şi activitatea este cu caracter de continuitate, un inspector de rea-credinţă sau nepriceput te poate încadra la activitate economică şi atunci se complică lucrurile.
Pentru hobby nu ai nevoie de înregistrare fiscală sau să-ţi faci o entitate (SRL, PF, etc.), nu se plăteşte TVA sau CAS (pensie)
Dar pentru hobby se plăteşte impozit pe venitul brut de 10%.
De asemenea, se plăteşte CASS, asigurarea de sănătate doar dacă depăşeşti un anume plafon, destul de ridicat ( venit estimat peste 22.800 lei)
Deci nu ai nevoie de firmă să vinzi produsele, trebuie să ţii totuşi socoteala la produsele vândute şi să le declari la în declaraţia de venit.
Desigur că poţi avea blog sau site-uri de vânzare a produselor de tip hobby. Nu este ilegal şi nu ai nevoie de autorizare a statului pentru a picta tablouri, de exemplu sau pentru a picta haine.
Dar dacă activitatea devine foarte profitabilă... s-ar putea încadra la activitate economică cu caracter de continuitate supusă autorizării.

Din nou, activitatea de hobby este prost explicată la nivelul ANAF şi mulţi habar nu au că nu ai nevoie firmă să pictezi (tablouri). Nimeni nu spune că un hobby nu poate fi profitabil. Depinde de sumă.
...............................

Iată un material util:
Veniturile din alte surse sunt definite, la art. 114 CF, astfel : .." orice venituri identificate ca fiind impozabile, care nu se încadrează în categoriile prevăzute la art. 61 lit. a) - h), altele decât veniturile neimpozabile în conformitate cu prezentul titlu."
Cea mai comuna situatie este mentionata la lit. g) si explicata in Normele metodologice la CF : "În veniturile din activitățile prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. g) din Codul fiscal sunt cuprinse veniturile realizate de contribuabilii care nu sunt înregistrați fiscal potrivit legislației în materie și care desfășoară activități de producție, comerț, prestări de servicii, profesii liberale, din drepturi de proprietate intelectuală, precum și venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, fără a avea caracter de continuitate și pentru care nu sunt aplicabile prevederile cap. II Venituri din activități independente și cap. VII Venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură din titlul IV al Codului fiscal."

Cf art. 115, (1) Impozitul pe venit se calculează prin reținere la sursă la momentul acordării veniturilor de către plătitorii de venituri, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut pentru veniturile prevăzute la art. 114, cu excepția veniturilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. l). (n.n. exceptia se refera la cesiunea de creante).
In cazul in care beneficiarul de venit se inregistreaza fiscal pt activitatea respectiva si anunta platitorul de venit printr-o declaratie pe proprie raspundere (la momentul platii veniturilor), atunci calculul, retinerea si plata nu se mai face la sursa, ci cade in sarcina beneficiarului de venit (art. 115, alin 11).

Cf. art. 116, (1) Contribuabilii care realizează venituri din alte surse identificate ca fiind impozabile, altele decât cele prevăzute la art. 115 alin. (1) (n.n. altele decat cele pt care impozitul se retine la sursa), precum și cele prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. l) (n.n. cesiunile de creanta) au obligația de a depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
Impozitul pe venit datorat se calculează de către contribuabil si reprezintă impozit final.
Plata impozitului anual datorat se efectuează la bugetul de stat, până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
Contribuabilii prevăzuți la alin. (1) nu au obligații de completare a Registrului de evidență fiscală și de conducere a evidenței contabile.

Cat priveste CAS, ART. 137 - Categorii de venituri supuse contribuțiilor de asigurări sociale nu mentioneaza si veniturile din alte surse, deci pt aceasta categorie de venituri NU se datoreaza CAS !!

Ref. la contributia pt sanatate, potrivit art. 170, persoanele fizice care realizează venituri din alte surse (adica cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. h), datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate, dacă estimează pentru anul curent venituri (din din una sau mai multe surse și/sau categorii de venituri) a căror valoare cumulată este cel puțin egală cu 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere al declarației unice (actualmente 22.800 lei).
In cazul veniturilor din alte surse, baza anuala de calcul este venitul brut și/sau venitul impozabil din alte surse la care se aplica o cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate de 10%.

Persoanele fizice care estimează pentru anul în curs venituri impozabile cumulate sub nivelul de 12 salarii de bază minime brute pe țară nu datorează contribuția, dar pot opta pentru plata acesteia (cf art. 180 CF).

Contribuția de asigurări sociale de sănătate se calculează de către contribuabili si se declara prin declaratia unica până la data de 15 martie inclusiv a anului pentru care se datorează contribuția. Exceptia este pt anul 2018 cand termenul (prelungit) este 31 iulie 2018.
Persoanele fizice pentru care plătitorii de venit au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale de sănătate, care realizează și venituri din alte surse, pentru aceste venituri nu depun declarația unica. De ex, o persoana realizeaza venituri anuale peste plafon din drepturi de proprietate intelectuala si nu este , in acelasi timp, salariata sau pensionara. Pt aceste venituri, platitorul de venit retine la sursa atat impozitul cat si contributiile sociale. In cazul in care acea persoana mai obtine si venituri din alte surse, indiferent de valoare lor, ea nu mai depune declaratia unica pt aceste venituri din alte surse fiindca impozitul se retine tot la sursa si pt ele, iar contributiile sociale sunt deja retinute la sursa pt cele din drepturile de prop. intelectuala si nu mai sunt datorate si pt cele din alte surse (baza de calcul anuala fiind cea cumulata pt veniturile obtinute in afara celor salariale si asimilate).

Deci, se datoreaza CASS pt veniturile din alte surse numai daca valoarea lor depaseste plafonul de 22.800 lei sau daca acestea cumulate cu alte venituri in afara celor salariale si asimilate, depasesc plafonul mentionat. Scutirea de CASS care exista anul trecut (2017) atunci cand se obtineau concomitent si venituri din salarii si asimilate, chirii, arenda ... NU mai exista.

Numai veniturile din drepturi de proprietate intelectuala mai sunt scutite complet de contributii sociale (CAS si CASS) daca beneficiarul este si salariat sau pensionar (art. 150 (1) si (2) - pt CAS / art. 154 h) si h1) - pt CASS ) .
[ link extern ] /
Ultima modificare: Sâmbătă, 19 Ianuarie 2019
Albert Kurtyan, Consilier juridic
Multumesc pentru informatii.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Contributii sociale cu 01.07.2012 orianadiana orianadiana va rog sa imi spuneti daca inteleg bine modificarile aduse codului fiscal cu privire la contributiile obligatorii pentru venituri din proprietate intelectuala ... (vezi toată discuția)
Contract civil de prestari servicii denisa_r denisa_r Buna ziua. Am incheiat un contract civil de prestari servicii si as dori sa stiu de trebuie sa platesc urmatoarele contributii CAS, CASS si somaj, din moment ... (vezi toată discuția)
Deductibilitate cheltuiala cu combustibilul pfa loredanav loredanav Buna ziua! As dori sa stiu daca cheltuiala cu combustibilul efectuata de un instructor auto ca PFA este deductibila integral sau 50%, proprietarul masinii ... (vezi toată discuția)