Codul de Procedură Penală, Art. 97 Proba şi mijloacele de probă
(1) Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.
(2) Proba se obţine în procesul penal prin următoarele mijloace:
a) declaraţiile suspectului sau ale inculpatului;
b) declaraţiile persoanei vătămate;
c) declaraţiile părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente;
d) declaraţiile martorilor;
e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă;
f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege.
(3) Procedeul probatoriu este modalitatea legală de obţinere a mijlocului de probă.
Potrivit art. 172 alin. (1) din Codul de Procedură Penală, efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză este necesară şi opinia unui expert.
Din acest text reiese că efectuarea unei expertize/ opinia expertului este necesară pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, atunci când în cauză nu există sau nu sunt suficiente probe pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea acelor fapte ori împrejurări. Lipsa unor probe se deduce din necesitatea efectuării expertizei dar şi din art. 248 alin. (5) din CPP, deci efectuarea expertizei are ca scop obţinerea unei probe.
În conformitate cu prevederile art. 97 din CPP, constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Expertiza se dispune pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, deci opinia expertului contribuie la aflarea adevărului în procesul penal prin raportul de expertiză. Proba se obţine prin raportul de expertiză, deci efectuarea expertizei are ca scop obţinerea unei probe.
Expertiza dispusă într-o cauză penală se poate efectua numai în scopul prevăzut de CPP şi cu respectarea prevederilor acestui cod. Expertiza efectuată cu constrângerea unei persoane încalcă principiul loialităţii administrării probelor iar probele obţinute cu încălcarea dispoziţiilor art. 101 din CPP sunt probe obţinute în mod nelegal şi nu pot fi folosite în procesul penal. Expertiza dispusă într-o cauză penală şi efectuată în alt scop decât cel prevăzut la art. 1 din CPP este nelegală.
Chiar dacă se invocă nevinovăţia suspectului/inculpatului sau faptul că expertiza se efectuează pentru obţinerea de probe în favoarea suspectului/inculpatului, expertiza nu poate fi efectuată decât cu respectarea dispoziţiilor Codului de Procedură Penală şi în scopul prevăzut de acesta.
Întrebare
Zebedeu
Codul de Procedură Penală, Art. 97
[i]Proba şi mijloacele de probă
(1) Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei ... (vezi toată discuția)