in anul 2005 parintii mi-au donat mie si fratilor mei casa in care locuim, cu conditia stipulata ca pe timpul cat ei traiesc , sa locuiasca in casa respectiva, iar noi sa nu o putem vinde pe timpul cat ei traiesc. eu si ceilalti patru frati ai mei detinem astfel, in devalmasie, acest imobil cu o suprafata totala de aproximativ 1000mp.
Intrucat nu pot locui cu parintii mei, doresc sa fac creditul pentru '' Prima Casa '' si as vrea sa stiu daca aceasta donatie ma poate afecta in indeplinirea conditiiilor de eligibilitate conform OUG nr 60/ 2009.
''Beneficiarii programului Prima casa sunt persoane fizice care la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta nu detin in comun sau individual, impreuna cu sotii lor sau cu alte persoane, in proprietate o locuinta, indiferent de modul in care a fost dobandita, si nici nu au in derulare un credit ipotecar. ''
As dori sa stiu si daca exista vreo posibilitate de revocare a acestei donaatii sau de renuntare la donatie, astfel incat sa pot deveni eligibila pentru acest program ''Prima Casa''
Eu am o cu totul alta parere decat colegii mei... ''Beneficiarii programului Prima casa sunt persoane fizice care la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta nu detin in comun sau individual, impreuna cu sotii lor sau cu alte persoane, in proprietate o locuinta, indiferent de modul in care a fost dobandita, si nici nu au in derulare un credit ipotecar. ''
Daca donatia a fost intabulata in cf, dv. impreuna cu fratii sunteti coproprietari asupra fostului imobil al parintilor, acestia pastrandu-si doar doar uzufructul, adica posesia si folosinta pe timpul vietii.
Donatia este un mod de dobandire a proprietatii.
Consider ca NU VA INCADRATI in prevederile programului "Prima casa" pentru a beneficia de avantajele acestuia. ;)
buna ziua!
din pacate nu indepliniti conditiile cerute de programul I casa pt dobandirea unei locuinte!
"sunt persoane fizice care la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta nu detin in comun sau individual, impreuna cu sotii lor sau cu alte persoane, in proprietate o locuinta, indiferent de modul in care a fost dobandita, si nici nu au in derulare un credit ipotecar."
daca v-ati intabulat dreptul de proprietate , in CF, nu puteti beneficia de programul prima casa .
textul de lege mentioneaza clar ca , pers. fizice care detin in coproprietate/individual o locuinta nu pot beneficia de acest program.
Prima casa
adriancirstian
BUNA ZIUA! VREAU SA PARTICIP LA PROGRAMUL PRIMA CASA INSA NU STIU DACA INDEPLINESC CONDITIILE PROGRAMULUI.SUNT CASATORIT SI SOTIA DETINE 1/2 DINTR-UN ... (vezi toată discuția)
Prima casa
edd
Buna ziua,
Va rog sa imi dati un raspuns la urmatoarea problema:
Vreau sa accesey un imprumut pentru \'prima casa\'.
Nu detin o proprietate in prezent, am ... (vezi toată discuția)
Prima casa
gabi_br.ro
pot beneficia de o refinantare a unui credit de nevoi personale aflat in derulare si al unui descoperit de cont pe card(ambele sunt credite de nevoi personale ... (vezi toată discuția)