avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 795 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul familiei sau probleme ... Pensie de întreținere a minorului
Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

Pensie de întreținere a minorului

Bună ziua , părinții mei s-au despărțit în urmă cu 6 ani , dar prin divorț în luna iunie 2018. În tot acest timp eu am stat la bunicii din partea tatălui dar ei nu aveau nimic la mână că mă aflu sub tutela lor. Timp de 6 ani mama a trimis lună de lună câte 100€ poate și mai mult chiar dacă nu erau în divorț . Acești bani nu ajungeau la mine mai ales că sunt fată și mai am nevoie de câte ceva , bunica mea îi lua foarte frumos și își făcea nevoile cu ei , de multe ori avea un comportament urât față de mine și tata știa asta dar nu a făcut nimic în această privință . El nu contribuia mai cu nimic la creșterea mea , doar la controlat și atât. De ziua mea acum 2 ani mama mi-a trimis bani pe numele tatălui meu ca să pot să îi iau și să pot sărbătorii ca un copil normal ziua de naștere . Acesta nu avea 1 leu în buzunar așa că din cei 450 de lei 100 i-am lăsat lui . În luna mai 2018 am hotărât singură să nu mai stau la bunica mea deoarece era prea mult nu îi mai suportam comportamentul violent și din această cauză ajunsesem să mă automutilez. M-am dus la tata , bineînțeles nu mai avea ce să mai zică în ce hal mă văzuse . În luna iunie divorțul s-a pronunțat. Am ales să stau la tatăl meu pentru că mama nu era sigură dacă mă poate lua atunci în Italia . O lună mai târziu, aproape de ziua mea de naștere , mamaia l-a sunat pe tatăl meu în timp ce eu eram afară ca să-i spună niște minciuni . Atunci , tata m-a sunat a venit după mine , m-a adus în fața blocului după care a mai primit un apel de la ea în care îi spunea să nu mă mai lase afară. Atunci s-a terminat tot , adică după ce că nu îmi poate oferii nimic în calitate de părinte , îmi i-a și libertatea . Eu am refuzat să mă duc sus în casă și a început să mă lovească cu pumnii în spate și să mă târască pe scările blocului . Toți oamenii se uitau dar nici unul nu a sunat la poliție , pentru că erau învățați așa îi făcea și mamei mele . În luna august , a decis împreuna cu mama mea să mă ia în vacanță în Italia și de la anul să îmi dea procură pe 1 an ca să mă i-a de tot acolo. Cât timp am fost eu la mama , el a decis să plece din țară și conștient de situație eu să mă întorc la bunica mea . Am stat la ea din septembrie până în octombrie după care m-am mutat singură la tatăl meu . Mama îmi trimitea pensia alimentară numele verișoarei mele ca să am cu ce mă întreține până în decembrie când vine tatăl meu . *Am uitat să menționez , el nu avea bani deoarece îi cheltuia pe toți cu prostituatele care avea relații de toate felurile cu ele și mie dacă îmi dadea bani îmi scotea ochii pentru că i-am cerut "prea mulți" . De sărbători eu am ales să merg la țară la verișoara mea , iar el s-a dus la Sibiu și s-a distrat împreuna cu una din femeile lui. Mama a venit sa mă i-a din luna ianuarie nu a mai așteptat până în iunie pentru că nu avea rost. Am plecat la mama mea . Tata a dat pensia alimentara pe 3 luni urmând ca și el să plece în străinătate ca să îi poată da jumătate din banii pe casă. Eu aici nu m-am mai dus la școală , iar el aflând asta de la actualii lui"copii"( copiii care îi are femeia care este în prezent cu ea și care le face toate poftele și mie nu a fost în stare să-mi facă, nu să-mi cumpere un tort de ziua mea) refuză să plătească pensia alimentară pe acest motiv.
Ultima modificare: Vineri, 29 Martie 2019
Manuela Rășină, administrator
Trebuie sa ne spui ce varsta ai si ce s a dispus prin hotararea de divort a parintilor cu privire la exercitarea autoritatii parintesti, la stabilirea locuintei tale si la plata pensiei.

Trebuie sa ne spui si cum vezi situatia in viitor: vei urma cursuri scolare. vei lucra, unde vei locui etc .
Uau, greu de citit.
Intai acolo aveti drepturile date de legislatia de acolo si de hotararea judecatoreasca de aici. Daca nu va da pensie, executare internsationala daca aveti pe ce.
Nu stiu cati ani aveti ca nu precizati, dar intai trebuie sa mergeti la scoala. Transferul e usor. Aveti nevoie de ceva consiliere ca sa va integrati in familie si tara... Asta e inainte de pensie.
Acolo mama are dificultati in a va intretine?

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Exageram noi sau tatal chiar se foloseste de copilul sau?? Ursutz Ursutz Situatia este urmatoarea: - parinti divortati , cu divortul pronuntat in anul 2012 (divortul a durat aproximativ un an si jumatate deoarece tatal a avut mereu ... (vezi toată discuția)
Pensia alimentara se poate mari? MunteanuCarmen MunteanuCarmen In urma cu un an am fost incredintata bunicilor care m-au crescut in urma multor divergente pe care le-am avut cu tatal meu (in ca carui custodie am fost, desi ... (vezi toată discuția)
Vreau sa-mi dau parintii in judecata [sunt minora] milka21 milka21 Buna seara! As dori sa-mi dau parintii in judecata. Ei sunt despartiti de cand aveam 6-7 ani , mentionez ca am 15 ani. Tatal meu avea o familie inainte sa ma ... (vezi toată discuția)