Bună ziua.
Vi se pare normal ca politia sa declare ca nu are ce face, doar pentru ca atât victima (care avea 13 ani în momentul respectiv... 14 acum) cât și violatorul susțin ca a fost ceva de comun acord și sa nu ia nici o măsură?
Ce pedeapsa ar trebui în mod normal sa se aplice?
Este posibil ca victima sa sufere de sindromul Stockholm, din moment ce nici nu dorește sa spună nimic despre asta?
Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale
Art. 220
Actul sexual cu un minor
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Dacă poliția nu are probe nu are ce sa faca.
Procesul.se bazează pe probe.
Puteti apela si la avocați din alte județe ca sa va studieze dosarul.Acesta este primul pas care trebuie facut in acest caz.
Faptul ca violatorul confirma ca a avut relații intime cu victima, dar spune ca nu a fost viol, nu este suficient?
CLAUDIU LASCOSCHI a scris:
Dacă poliția nu are probe nu are ce sa faca.
Procesul.se bazează pe probe.
Puteti apela si la avocați din alte județe ca sa va studieze dosarul.Acesta este primul pas care trebuie facut in acest caz.