Buna ziua,
Cine v-a spus asta?
Puteti depune dosarul oricand, pana implineste copilul doi sau trei ani ( in cazul copilului cu handicap) daca indepliniti conditiile pentru a beneficia de aceasta indemnizatie.
Art. 15 din OUG 111/2018, cu modificarile si completarile ulterioare
(1) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență reprezentând indemnizații și stimulent de inserție se stabilesc după cum urmează:
a) începând cu ziua următoare celei în care încetează, conform legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată;
b) începând cu data nașterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condițiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate și a indemnizației aferente;
c) începând cu data adopției, a instituirii tutelei, plasamentului sau încredințării, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecție a copilului;
d) de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situații, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele prevăzute la lit. a)-c).
(3) Cererile prevăzute la alin. (1) se soluționează în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării la agenția teritorială, prin decizie de admitere sau, după caz, de respingere, emisă de directorul executiv.
(4) Decizia prevăzută la alin. (3) se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.
(5) Contestațiile formulate împotriva deciziei prevăzute la alin. (3) se soluționează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.