La soluționarea cererii prin care se solicită emiterea unui mandat de aducere în scopul prezentării suspectului sau inculpatului la comisia medico-legală psihiatrică, este citat suspectul/inculpatul?
Codul de Procedură Penală, Art. 184 (4) În cazul în care suspectul sau inculpatul refuză în cursul urmăririi penale efectuarea expertizei ori nu se prezintă în vederea examinării la comisia medico-legală psihiatrică, organul de cercetare penală sesizează procurorul sau judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii unui mandat de aducere în scopul prezentării la comisia medico-legală psihiatrică. Dispoziţiile art. 265 alin. (4)-(9) se aplică în mod corespunzător.
Se aplica persoanei care este implicata (suspect/ inculpat) pentru care s-a dispus expertiza prin ordonanta procurorului, respectiv dispozitia instantei/ judecatorului, mai intai prevederile din al.(3) - se cere consintamantul, apoi prevederile din al.(4) - se emite mandat de aducere.
- ART. 184 Expertiza medico-legală psihiatrică
(3) Expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează după obtinerea consimtământului scris al persoanei ce urmează a fi supusă expertizei, exprimat, în prezenta unui avocat ales sau din oficiu, în fata organului judiciar, iar în cazul minorului si în prezenta reprezentantului legal.
(4) În cazul în care suspectul sau inculpatul refuză în cursul urmăririi penale efectuarea expertizei ori nu se prezintă în vederea examinării la comisia medico-legală psihiatrică, organul de cercetare penală sesizează procurorul sau judecătorul de drepturi si libertăti în vederea emiterii unui mandat de aducere în scopul prezentării la comisia medico-legală psihiatrică. Dispozitiile art. 265 alin. (4) - (9) se aplică în mod corespunzător.
(5) În cazul în care consideră că este necesară o examinare complexă, ce necesită internarea medicală a suspectului sau a inculpatului într-o institutie sanitară de specialitate, iar acesta refuză internarea, comisia medico-legală sesizează organul de urmărire penală sau instanta cu privire la necesitatea luării măsurii internării nevoluntare.