Duminica dimineata,venind de la club impreuna cu soferul meu si un minor pe care il luasem la ocazie,am oprit la sofer acasa,care mai apoi ne-a lasat pe noi sa ne descurcam mai departe. Eu avand permisul suspendat si fiind in stare de ebrietate am refuzat sa urc la volan,vazand acestea minorul s-a urcat el la volan,a condus o distanta de cateva sute de metri dupa care a facut accident,cu pagube materiale ale autoturismului. Mi s-a deschis dosar penal pe numele meu pentru incredintarea autovehiculului unei persoane fara permis de conducere. Va rog daca se poate sa ma sfatuiti ce pot face in situatia de fata si la ce consecinte sa ma astept. Multumesc
Se vor face cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii prev. si ped. de art. 335 alin. 3 c.p.
Angajati-va avocat si stabiliti impreuna cu acesta strategia apararii.
ART. 335 c.p.
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana care încredinţează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive*).