avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 335 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept penal - probleme serioase cu ... Dosar penal
Discuție deschisă în Drept penal - probleme serioase cu dreptul

Dosar penal

Am vreo șansa sa scap de închisoare ? In primul dosar am avut condamnare de 10 luni de închisoare cu amanarearea pedepsei pe 2 ani , și in acești doi an am mai făcut o abatere conducerea unui vehicul sub influența alcoolului 2,2 asemanator ca și in primul și acuma mi-a dat amenda penală și executarea celor 10 luni de răcoare , și am făcut apel la Oradea și am procesul peste câteva zile ( 444/266/2019) Arvocat mei mi-au spus ca n-am nici o șansa așa ca îmi aștept condamnarea ca și ( la moarte) printr-o minune exista vreo șansa va rog frumos.

ART. 88 c.p.
Revocarea amânării aplicării pedepsei
(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei.
(2) În cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei, afară de cazul când persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
(3) Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării şi pedeapsa pentru noua infracţiune se calculează conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni.
(4) Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate menţine sau revoca amânarea aplicării pedepsei. În cazul revocării, dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Buna ziua.in urma cu un an am fost prins la volan cu o alcoolemie ... Georgeabc Georgeabc Buna ziua.In urma cu un an am fost prins la volan cu o alcoolemie de 1,40 in sange.Am primit un an cu amanare si 2 ani de probatiune.Acum 2 saptamani am fost ... (vezi toată discuția)
Amânarea aplicării pedepsei Ana madalina Ana madalina Buna seara , dacă a avut amânarea aplicării pedepsei și a săvârșit o alta infracțiune cu 10 zile înainte de a se termina perioada aceia de 2 ani , ... (vezi toată discuția)
Amanarea aplicarii pedepsei dumutaadrianred dumutaadrianred Buna, in cazul unui inculpat care a primit o amanare a aplicarii pedepsei si are pe rolul instantei un dosar , acesta poate primi o pedeapsa cu suapendare ... (vezi toată discuția)