avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 634 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Securitate şi Sănătate în ... Concediu de risc maternal
Discuție deschisă în Securitate şi Sănătate în Muncă (fost Protecţia Muncii)

Concediu de risc maternal

Buna ziua, avand in vedere ca o sa am doar 3 luni de munca in luna februarie, si o sa fiu gravida in 7 luni, data estimata a nasterii fiind 17-20.04.20, oare as putea intra in concediu de risc maternal(am un job destul de solicitant), voi fi platita sau nu? Am inteles ca nu voi beneficia de pre si post natal deoarece nu am 6 luni cotizate, desi pana in luna iulie am lucrat cu contract in UK. Va multumesc
Cel mai recent răspuns: POPA GHEORGHE , Specialist in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca 17:40, 9 Ianuarie 2020
Buna ziua,
Discutati cu medicul ce va urmareste sarcina sa va emita unul.
Acesta se poate lua si plati fara a respecta conditia de a avea stagiul minim de cotizare de 6 luni.
Angajatorul stie de sarcina dvs.?
A anuntat ITM-ul si medicul de medicina muncii cu care colaboreaza?
Daca da...mai au posibilitatea de a va schimba locul de munca sau de a va reduce programul de lucru cu 1/4, fara a va modifica salariul.
Ultima modificare: Joi, 9 Ianuarie 2020
Ionut.ion, utilizator
Angajatorul stie de sarcina, si cei de la medicina muncii intrucat a fost emisa informarea privind protectia maternitatii la locul de munca si s-a decis ca riscul existent este mediu, problema e ca nici medicul de familie si nici medicul ginecolog nu stiu exact legislatia in vigoare si nu stiu unde sa ma documentez... Va multumesc.Am uitat sa precizez faptul ca mi-a fost redus programul de munca la 6 ore, deoarece asa a recomandat medicul, insa nu s-a precizat nimic de schimbarea postului...
Ultima modificare: Joi, 9 Ianuarie 2020
Amaia27, utilizator
OUG 96/2003
Art. 9
(1) Fără a aduce atingere art. 6 și 7 din Legea nr. 319/2006, cu modificările ulterioare, în cazul în care rezultatele evaluării la care se face referire la art. 5 și 6 evidențiază un risc pentru securitatea sau sănătatea salariatelor prevăzute la art. 2 lit. c)-e) sau o repercusiune asupra sarcinii sau alăptării, angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru ca, printr-o modificare temporară a condițiilor de muncă și/sau a programului de lucru al salariatei în cauză, să fie evitată expunerea acesteia la riscurile evidențiate, conform recomandării medicului de medicina muncii sau a medicului de familie, cu menținerea veniturilor salariale.
(2) Dacă modificarea condițiilor de muncă și/sau a programului de lucru nu este posibilă ori nu poate fi realizată din motive bine întemeiate, angajatorul va lua măsuri pentru a o repartiza la alt post de lucru fără riscuri pentru sănătatea ori securitatea sa, conform recomandării medicului de medicina muncii ori a medicului de familie, cu menținerea veniturilor salariale.
Art. 10
(1) În cazul în care angajatorul, din motive justificate în mod obiectiv, nu poate să îndeplinească obligația prevăzută la art. 9 alin. (2), salariatele prevăzute la art. 2 lit. c)-e) au dreptul la concediu de risc maternal, după cum urmează:
a) înainte de data solicitării concediului de maternitate, stabilit potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, salariatele prevăzute la art. 2 lit. c);

b) după data revenirii din concediul de lăuzie obligatoriu, salariatele prevăzute la art. 2 lit. d) și e), în cazul în care nu solicită concediul și indemnizația pentru creșterea și îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani sau, în cazul copilului cu dizabilități, până la 3 ani.
(2) Concediul de risc maternal se poate acorda, în întregime sau fracționat, pe o perioadă ce nu poate depăși 120 de zile, de către medicul de familie sau de medicul specialist, care va elibera un certificat medical în acest sens, dar nu poate fi acordat simultan cu alte concedii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare.
(la 25-06-2015, Alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 154 din 18 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 22 iunie 2015. )
(3) Eliberarea certificatului medical se va face în condițiile în care salariata s-a prezentat la consultațiile prenatale și postnatale, conform normelor Ministerului Sănătății.

Ordonanta o gasiti in link-ul de mai jos
[ link extern ]
Ultima modificare: Joi, 9 Ianuarie 2020
Ionut.ion, utilizator
Numai medicul de familie sau medicul specialist ginecolog poate emite concediu de risc maternal dupa cum se mentioneaza in legislatie, in conditiile in care medicul considera ca exista un risc pentru fat sau pentru gravida.
Medicul specialist de medicina muncii a considerat, in functie de riscurile profesionale existente la locul dvs. de munca actual, ca este suficienta reducerea programului de lucru, motiv pentru care nu a recomandat angajatorului schimbarea locului dvs. de munca.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Bună ziua! sunt însărcinată, am trei luni și mă simt foarte ... Meedeea Meedeea Bună ziua! Sunt însărcinată, am trei luni și mă simt foarte rău. Mă simt atât de rău, încât îmi este imposibil sa rezist 8 ore și jumătate la ... (vezi toată discuția)
Concediu de risc maternal Ale.xa Ale.xa Buna ziua! Sunt insarcinata in 12 saptamani si datorita unui diagnostic de amenintare de avort am primit de la medicul specialist ginecolog scrisoare medicala ... (vezi toată discuția)
Concediu salariata sarcina cu risc madalina bobeica madalina bobeica Buna ziua, O salariata gravidă care are o sarcina cu risc de ce tip de concediu va putea beneficia până când intră în prenatală? Poate beneficia ... (vezi toată discuția)