Am avut apelul pt custodia copilului și am câștigat, fostul soț ma amenință că el o sa schimbe decizia tribunalului.. Se mai poate face ceva daca este definitiva??
Numai dacă ar fi motive de revizuire (art 509 cod procedura civila) ori contestație în anulare (Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata).
Hotărârea dată în apel este executorie pe toate capetele de cerere, deci o puteți pune in executare.
Pe viitor, dacă apar împrejurări noi, aceasta hotărâre poate fi schimbata prin alta hotărâre, la cererea părții interesate
Sunt sanse reduse pentru a fi promovata o cale de atac extraordinara.
Daca, insa , se scurge un interval de timp, iar situatia de familie a comportat modificari, atunci, desigur, masurile legate de copil pot fi modificate, daca sunt in interesul superior al acestuia.
Hotararile legate de minori se bucura de autoritate de lucru judecat relativa.
Intr-o proportie covarsitoare, locuinta minorului este stabilita la mama.
Aceasta masura se poate modifica in situatii de exceptie.
Autoritatea parinteasca, in genere, este una comuna.
Autoritatea exclusiva ar fi dispusa pentru motive intemeiate, daca instanta de judecata constata ca exista una din situatiile de risc pentru minor.(conform legii 272/ 2004).
Asadar, e important sa detaliati, pentru a primi un raspuns calificat.
Succes in demersurile pe care doriti sa le initiati.