Angajatorul unei companii le a cerut angajatilor sa isi ia concediu 5zile (sa isi scrie o cerere de concediu) prin rotatie, datorita coronavirus. Este sau nu legal ce a cerut angajatorul si daca nu ce se poate face?
Codul Muncii prevede la Art. 148. - (1) Efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, pentru programările colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programările individuale. Programarea se face până la sfârşitul anului calendaristic pentru anul următor.
(2) Prin programările colective se pot stabili perioade de concediu care nu pot fi mai mici de 3 luni pe categorii de personal sau locuri de muncă.
(3) Prin programare individuală se poate stabili data efectuării concediului sau, după caz, perioada în care salariatul are dreptul de a efectua concediul, perioadă care nu poate fi mai mare de 3 luni.
(4) În cadrul perioadelor de concediu stabilite conform alin. (2) şi (3) salariatul poate solicita efectuarea concediului cu cel puţin 60 de zile anterioare efectuării acestuia.
(5) În cazul în care programarea concediilor se face fracţionat, angajatorul este obligat să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puţin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.
Poate asa angajatorul incearca sa reduca din pierderile cauzate de situatia actuala si sa nu afecteza grav drepturile salariale ale angajatilor ( prin inchiderea activitatii/concediere/reducere personal...).
Incercati sa ajungeti la o intelegere cu acesta, nu cred ca va solicita asta daca totul era "roz".
Concediu de odihna
lala21
Buna ziua,sunt angajata la [Editat],si am observat ca la aceasta firma concediile se dau cand au sefii chef,de exemplu mie mi s-au dat 5 zile luna aceasta,mi ... (vezi toată discuția)
Concediu odihna
mariayacob
Buna ziua! Angajatorul meu sustine ca sunt obligata sa fac cererea de concediu pe minim 15 zile ideea este ca eu stiu ca cererea se face exact pe zilele in ... (vezi toată discuția)