Am făcut acum 6 luni accident cu mașina și mi s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpa,din câte știu după 3 luni se Închide dosarul.Intrebarea este:permisul se suspenda după ce expira cele 3 luni sau după ce primesc scrisoare de la poliție?
Informati-va daca persoana a depus plangere prealabila in termen de 3 luni.
Totodata, trebuie aflat cate zile de ingrijiri medicale au fost precizate in certificatul medico-legal.(acestea nu se confunda cu zilele de spitalizare).
CAPITOLUL II
Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii
Art. 196
Vătămarea corporală din culpă
(1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs faţă de două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(5) Dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfăşurarea activităţii care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(6) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.