Speța succesiuni

La data de 15 noiembrie 1977 moare G. N., căsătorit cu G.A. și având doi copii, pe G.M. si G.I. Masa succesorală se compune dintr-un imobil situat în București str. Prieteniei și bunuri mobile de valoare respectiv bijuterii și tacâmuri din metale prețioase.
În mai 1976 fiul lui G.M. în vârstă de 1 an împreună cu mama sa pleacă în Elveția pentru a urma un tratament medical imposibil de realizat în România. După aproximativ o lună de zile de investigații medicii ajung la concluzia că singura șansă a copilului de a-și recăpăta vederea este de a continua tratamentul la aceeași clinică pentru o perioadă îndelungată de timp (5-10 ani). În aceste condiții, fiul și soția lui G.M. rămân în Elveția unde solicită azil. Față de această situație, la data de 15 noiembrie 1976 G.M. depune cererea de plecare definitivă din România, pentru a se alătura familiei sale aflate deja în Elveția. Pentru a grăbi plecarea, imediat după depunerea cererii, acesta predă autorităților comuniste apartamentul ce îl deținea cu chirie de la Primărie, situat în București strada T. și se mută la părinții săi în imobilul din strada P.T.
În perioada noiembrie – decembrie 1976, după înmormântarea lui G.N., frații, respectiv G.I. și G.M. împart prin bună înțelegere bunurile mobile de valoare din succesiune, lui G.M. revenindu-i bijuterii și tacâmuri pe care acesta reușește să le transfere în Elveția și pe care le are și azi.
Privitor la imobil, între G.M. și G.I. au loc numeroase discuții, inclusiv consultări cu prietenii pentru a găsi cea mai bună soluție, în condițiile în care plecarea lui G.M. din țară era iminentă și în cauză urmau să se aplice dispozițiile Decretului nr. 223/1974.
În acest context, frații hotărăsc ca G.M. să renunțe expres la succesiunea lui G.N., urmând ca în situația în care ar reveni în țară să găsească împreună o soluție pentru ca G.I. să-i transmită lui G.M. partea ce i se cuvenea ca moștenitor al lui G.N. din imobilul situat în strada P.T., între frați existând deplina încredere.
În ianuarie 1978 G.M. dă o declarație autentică în fața notarului public prin care arată că renunță la succesiunea tatălui său, defunctul G.N. În acest context, în data de 15 februarie 1978, notariatul eliberează certificatul de moștenitor numărul 100/1978, care menționează că de pe urma defunctului G.N. au rămas ca moștenitori G.A în calitate de soție supraviețuitoare căreia îi revine o cota de ¼ din moștenire și G.I. în calitate de fiu căruia îi revine o cota de ¾ din moștenire. G.M. este menționat în calitate de fiu renunțător la succesiune. Singurul bun menționat în certificatul de moștenitor este imobilul din București strada P.T.
La data de 15 martie 1978 G.M. pleacă definitiv din țară și se alătură soției și copilului său în Elveția.
În iunie 1992 G.M. revine în țară, obține pașaport românesc și carte de identitate românească, își cumpără un apartament în București, și din acest moment locuiește atât în România cât și în Elveția.
În 20 iunie 1992 G.A., G.I. și G.M. se prezintă la notariatul de stat și încheie un contract de donație prin care G.I. și G.A. îi donează lui G.M. o cotă de ½ din imobilul situat în București strada P.T., astfel încât după donație imobilul rămâne în proprietatea celor doi frați G.I și G.M. în cota de ½ fiecare, G.A. nemaiavând în proprietate nicio parte din bun;
La 25 august 1992 moare G.A. care este moștenită în cotă de ½ de către fiii săi G.M. și G.I.
În perioada 1992 – 2000 G.I. personal și în calitate de mandatar al fratelui său G.M. introduce mai multe cereri de retrocedare a unor proprietăți agricole și păduri ce au aparținut defunctului G.N. În toate aceste revendicări utilizează actele de stare civilă fără a folosi certificatul de moștenitor nr. 100/1978 în care fratele său figura ca renunțător, și solicită bunurile așa cum am mai spus în cote egale de ½ pentru el și fratele sau G.M.
După anul 2000 starea sănătății nu-i mai permite lui G.I. să se ocupe de recuperarea proprietăților familiei, situație în care această sarcină este preluată de fiul său G.B. Acesta formulează cererile doar în numele tatălui său G.I. pe care îl consideră unic moștenitor al defunctului G.N.
În perioada 1992 – 2000 sunt recuperate pe numele ambilor frați proprietățile din localitățile A, B și C. După anul 2000 sunt recuperate doar pe numele lui G.I. proprietățile din localitățile D, E, F și G.
În anul 2000 G.I. redactează un proiect de „tranzacție” între el și G.M., în preambulul căruia menționează faptul că G.M. „a renunțat la moștenire fortuit, în condițiile legilor nedrepte din acea perioadă”. Proiectul de tranzacție este redactat, scris și semnat de G.I., nefiind niciodată contrasemnat de G.M. După anul 2000 sunt recuperate doar pe numele lui G.I. proprietățile din localitățile D, E, F și G.
În 2006 între frații G.I. și G.M. în prezența nepotului G.B. au loc discuții privitoare la faptul ca ultimele proprietăți au fost revendicate doar pe numele lui G.I. Cu această ocazie G.B. afirmă că G.M. datorită faptului că a renunțat la moștenirea tatălui său G.N. nu mai are niciun drept la moștenirea acestuia și „să fie mulțumit cu ce a obținut până acum”. Asistând la aceste discuții G.I. se declară neputincios față de fratele său spunând că din acest moment singurele persoane care decid sunt fiul său G.B. și soția lui G.V., nora lui G.I.



Sunt contactata ca avocat de G.M pt a redacta o cerere de chemare in judecată prin care sa solicit instanței ceea ce s-ar impune pt apărarea drepturilor succesorale.