avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1023 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... Ora estimata: 09:00 Complet: C5P Tip solutie: ...
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei penale - reguli, acte, termene, căi de atac

Ora estimata: 09:00 Complet: C5P Tip solutie: Condamnare Solutia ...

Ora estimata: 09:00
Complet: C5P
Tip solutie: Condamnare
Solutia pe scurt: 1. În temeiul art. 228 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen., condamnă pe inculpatul cercetat în stare de libertate, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată (trei acte materiale- 28.06.2017, 29.06.2017 ?i 30.06.2017). În temeiul art. 67 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, care se va executa în cazul anulării sau revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 91 C. pen., raportat la art. 92 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei sus menţionate pe un termen de supraveghere de 2 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele serviciului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen. impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile la una dintre următoarele două instituţii: Primăria mun. Timişoara sau S. C. Horticultura S.A. Timi?oara, jud. Timi?, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În temeiul art. 94 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 404 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. cu privire la consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În temeiul art. 72 alin. 1 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore începând cu data de 04.07.2017, ora 01.30. 2. În temeiul art. 228 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 375 C.pr.pen., raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul cercetat în stare de libertate, la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt (fapta din data de 03.07.2017). În temeiul art. 67 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen.. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. Constată că infracţiunea pentru care a fost inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare prin s.p. nr. 3666/12.07.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin d.p. nr. 1173/23.10.2018 a Curţii de Apel Timişoara. Constată că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză a fost săvârşită în termenul de încercare al amânării aplicării pedepsei de 8 luni închisoare stabilite prin s.p. nr. 1122/22.02.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2017. Constată că inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 16.04.2019 din executarea pedepsei rezultante de 11 luni şi 20 de zile închisoare aplicată prin s.p. nr. 3666/12.07.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin d.p. nr. 1173/23.10.2018 a Curţii de Apel Timişoara, rest neexecutat 152 zile. În temeiul art. 105 alin. 1 C.p. anulează liberarea condiţionată din executarea pedepsei rezultante de 11 luni şi 20 de zile închisoare aplicată prin s.p. nr. 3666/12.07.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin d.p. nr. 1173/23.10.2018 a Curţii de Apel Timişoara, rest neexecutat 152 zile. În temeiul art. 88 alin. 3 Cod penal, cu aplicarea deciziei I.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 24/2017, menţine revocarea amânării aplicării pedepsei de 8 luni închisoare stabilite prin s.p. nr. 1122/22.02.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2017, precum şi dispoziţia de aplicare şi executare a pedepsei, astfel cum s-a dispus prin s.p. nr. 3666/12.07.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin d.p. nr. 1173/23.10.2018 a Curţii de Apel Timişoara. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 11 luni şi 20 de zile închisoare aplicată prin s.p. nr. 3666/12.07.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin d.p. nr. 1173/23.10.2018 a Curţii de Apel Timişoara, în pedepsele componente de: - 8 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr. 1122/22.02.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2017 pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 C. pen. (faptă din data de 27.04.2015); - 9 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr. 3666/12.07.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin d.p. nr. 1173/23.10.2018 a Curţii de Apel Timişoara pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 C. pen. (faptă din data de 12.05.2017). Înlătură provizoriu sporul de 2 luni şi 20 de zile închisoare. În temeiul art. 88 al.3 C.p., raportat la art. 38 alin. 1 C.p. şi art. 39 alin. 1 lit. b C.p., contopeşte pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu cele două pedepse mai sus menţionate, astfel cum au fost acestea repuse în individualitate, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 4 luni şi 10 zile închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse supuse contopirii, stabilind pedeapsa rezultantă de 1 (un ) an 1 (una) lună şi 10 zile închisoare, cu executare în regim de detenţie. În temeiul art. 67 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen.. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. În temeiul art. 72 alin. 1 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore începând cu data de 04.07.2017, ora 01.30. În temeiul art. 40 alin. 3 C. pen. scade din pedeapsa aplicată perioada executată de la data 26.10.2018 de până la data de 16.04.2019. În temeiul art.19, art. 397 al.1 C.pr.pen. ia act că persoana vătămată S.C. Urgent Cargus S.A., cu sediul în loc. Măgurele, ?oseaua Atomi?tilor, nr. 99-115, Corp C1, jude?ul Ilfov, nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind parţial recuperat. În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de câte 900 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art.272 alin. 2 C.pr.pen. dispune plata sumei de 250 lei, reprezentând onorariul parţial al avocatului din oficiu al inculpatului Petre Eduard Daniel, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.08.2020.
Document: Hotarâre 2078/2020 06.08.2020
Imi poate spune cineva este condamnare sau suspendare??
Cel mai recent răspuns: Lăzăruţiu Lucian , Avocat 08:34, 7 August 2020
Buna ziua,
CU EXECUTARE INAUNTRU. mergeti la Popa Sapca cu valiza pregatita daca nu faceti apel, ,,stabilind pedeapsa rezultantă de 1 (un ) an 1 (una) lună şi 10 zile închisoare, cu executare în regim de detenţie!"
Ultima modificare: Joi, 6 August 2020
Gabriel Klein Kiritescu, utilizator
Multumesc o sa il anunt ca este cu executare

Duca Oana a scris:

Cred ca este o eroare in hotarare, intrucat in prima faza se spune ca se suspenda executarea unei pedepse de 9 luni si, daca va uitati mai jos, "contopeşte pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu cele două pedepse mai sus menţionate, astfel cum au fost acestea repuse în individualitate, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 4 luni şi 10 zile închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse supuse contopirii, stabilind pedeapsa rezultantă de 1 (un ) an 1 (una) lună şi 10 zile închisoare, cu executare în regim de detenţie".
De aceea am si zis prima data ca e in regim de detentie, pt ca nu putea fi cu suspendare, avand in vedere ca au fost savarsite in termenul de supraveghere..

În temeiul art. 88 al.3 C.p., raportat la art. 38 alin. 1 C.p. şi art. 39 alin. 1 lit. b C.p., contopeşte pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu cele două pedepse mai sus menţionate, astfel cum au fost acestea repuse în individualitate, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 4 luni şi 10 zile închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse supuse contopirii, stabilind pedeapsa rezultantă de 1 (un ) an 1 (una) lună şi 10 zile închisoare, cu executare în regim de detenţie.
Ultima modificare: Vineri, 7 August 2020
Lăzăruţiu Lucian, Avocat

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Contopire sentinte - instanta a procedat corect? lucian55 lucian55 Buna ziua am si eu o problema urgenta! Am avut un numjar de condamnari cu suspendare respectiv sub supraveghere din 2010 pana in 2012 momentan mi-a mai ajuns ... (vezi toată discuția)
Scoala soferi/obtinere permis, cu condamnare la oug alexandra31 alexandra31 Buna ziua am si eu o intrebare, logodnicul meu a fost condamnat pentru conducere fara permis la o pedeapsa cu suspendare sub supraveghere, cunoastem faptul ca ... (vezi toată discuția)
Anulare permis conducere DanielRotaru DanielRotaru Buna ziua, Va rog sa mi spuneti daca pe data de 05.11.2014 pot da de permis!??! Mai jos aveti hotararea. Va multumesc Solutia pe scurt: Respinge cererea de ... (vezi toată discuția)