avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1054 soluții astăzi

Marți, 4 martie, are loc evenimentul: Politica privind prevenirea hărțuirii la locul de muncă - De la concept la implementare practică. Participă →

Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... Delegatie 60 zile distanta mare de casa
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

Delegatie 60 zile distanta mare de casa

Buna ziua,
Azi am fost anuntata ca voi fi delegata timp de 50 de zile la o distanta de 680 km de domiciliu. 10 ore de condus. Mi se vor deconta drumul, cazarea si diurna cf legii dar mi s-a explicat ca va trebui sa fiu prezenta la punctul de lucru de luni pana vineri in intervalul 9 - 18.
Practic, cele 20 de ore de condus dus-intors sau cele 36 de ore cu trenul dus-intors raman in seama mea.
HR-ul spune ca drumul de la si pana la punctul unde sunt delegata nu intra in timpul normal de lucru.
In acelasi timp, am analizat textul deciziei europene din 2015 [ link extern ]
Este evident ca zilele de repaus saptamanal imi sunt compromise. Nu pot pleca de acasa atat timp si nici nu pot conduce in fiecare saptamana 20 de ore.
Stiu ca nu pot refuza delegarea. Intrebarea este daca in aceasta situatie, cf deciziei atasate, cele 20 de ore necesare deplasarii vor trebui incluse in timpul normal de lucru.

Ultima modificare: Vineri, 5 Februarie 2021
RalucaC87, utilizator
Cel mai recent răspuns: Cornel Vasile , Consilier juridic 08:09, 6 Februarie 2021
CJUE: Timpul de deplasare a lucratorilor de la domiciliu la clienti este considerat timp de lucru in cazul in care locul de munca nu este fix sau obisnuit

1. Delegarea este o măsură obligatorie pentru salariat, a cărei nerespectare poate atrage răspunderea disciplinară a acestuia, inclusiv desfacerea contractului de muncă.

2. Va redau mai jos cateva aspecte legate de refuzul delegarii :
Un angajat poate avea motive temeinice pentru a refuza ordinul de delegare sau detaşare, chiar dacă el a fost legal ordonat. Angajatul ar putea invoca, de exemplu, fie starea precară a sănătăţii sale, care s-ar înrăutăţi într-o altă localitate din cauza climei deosebite, fie faptul de a se afla în cursul unui trata­ment medical în localitatea unde prestează munca.

În mod firesc, unitatea nu trebuie să aplice măsura desfacerii contractului de muncă fără să-şi formeze ea însăşi convingerea asupra faptului dacă refuzul angajatului de a executa ordinul de delegare sau detaşare este justificat sau nu.

Într-un caz de refuz al delegării, Tribunalul Suprem a decis că instanţa de trimi­tere este obligată să ordone probele necesare pentru a se stabili dacă, într-adevăr „intimatul este bolnav şi, în caz afirmativ, dacă boala de care suferă îl împiedică să presteze munca la întreprinderea unde fusese detaşat, în condiţiile art. 15 din Codul muncii, care este un text de aplicare generală, adică fără a i se periclita grav sănătatea, precum şi dacă la această întreprindere nu era totuşi posibil să presteze munca ziua, în cazul în care nu putea să lucreze în schimb de noapte.
Dacă se va stabili că refuzul angajatului a fost nejustificat, măsura desfacerii contrac­tului de muncă va fi menţinută ca legală“ (Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 1365/1965, în Culegere de decizii 1965, p. 168—169).

Un motiv justificat de a refuza delegarea sau detaşarea, mai ales cînd ar fi de lungă durată, l-ar putea constitui împrejurarea că angajatul urmează învăţămîntul seral, mediu sau superior. În acest sens, a se vedea: M. Constantinescu şi St. Ciobotaru, Delegarea şi detaşarea angajaţilor, în „Justiţia nouă“ nr. 7/1965, p. 84; V. I. Câmpianu şi G. N. Vasu, încheierea, modificarea şi încetarea contractului de muncă, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1965, p. 91—92.

Potrivit unei păreri deja exprimate, dacă motive temeinice de natură a-l îndreptăţi pe angajat să refuze plecarea în deplasare ar exista încă din momentul încheierii contractului de muncă, presupunînd că aceste motive ar ţine de o stare de durată a angajatului (vîrsta, infirmitate, boală, sarcini familiale deosebite sau alte asemenea împrejurări), se va putea prevedea chiar prin contract că angajatul nu va putea fi trimis în delegare sau detaşare, cu condiţia ca o atare clauză să fie compatibilă cu interesele unităţii (a se vedea L. Miller, S. Ghimpu, Delegarea, detaşarea şi transferarea angajaţilor, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1966, p. 712).

Sursa : [ link extern ] /
Ultima modificare: Sâmbătă, 6 Februarie 2021
Cornel Vasile, Consilier juridic

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Delegare unui salariat care beneficiaza de stimulent de insertie Adina Todor Adina Todor Buna! Poate fi delegata la un alt punct de lucru al societatii, in alt judet, o persoana care beneficiaza de stimulent de insertie? Daca refuza delegarea, este ... (vezi toată discuția)
Delegare Augustin07 Augustin07 Daca angajatorul nu mai are de lucru la unul din puncte (Depozit) ne poate obliga sa ne ducem la un altul? Eu as vrea sa imi iau zilele de concediu pe care le ... (vezi toată discuția)
Refuz delegare viorel 33 viorel 33 Bună ziua. Am fost delegat în interes de serviciu pentru o perioadă de patru săptămâni. Deși CCM spune altceva conducerea ne impune să mergem cele ... (vezi toată discuția)