Bună ziua! Am nevoie de o lămurire în legătură cu problema mea. Ideea este că eu sunt minoră, am 14 ani și am rămas însărcinată cu prietenul meu în vârstă de 22 de ani. Am pierdut sarcina, iar la spital s-au sesizat autoritățile. Am avut telefonul la percheziție informatică, iar acolo au scos din telefonul meu atât poze cât și filmări cu conținut pornografic cu noi doi. Eu nu am declarat împotriva lui, nu vreau să plătească penal, dar mama mea a declarat împotriva lui și nu este deloc de acord cu relația noastră. Întrebarea mea este dacă se ia în considerare faptul că eu nu sunt împotriva lui și dacă va fi închis. Țin să menționez că nu are antecedente penale.
Nu contează că fata din poveste nu e împotriva lui. Fapta și urmările ei sunt incalificabile. La 14 ani să ai istoric sexual filmat și o sarcină pierdută e de noaptea minții, totuși.
Art. 220
Actul sexual cu un minor
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
În opinia mea, majorul din poveste poate fi acuzat și de pornografie infantilă.
Art. 374
Pornografia infantilă
(1) Producerea, deținerea, procurarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum și punerea la dispoziție, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la un an la 5 ani.
.....
(4) Prin materiale pornografice cu minori se înțelege orice material care prezintă un minor (...) având un comportament sexual explicit (...)
Mai mult ca sigur cele 2 fapte vor fi retinute in concurs real.
Este posibil ca viata fetei sa fi fost pusa in pericol prin acea sarcina,o pedeapsa cu executare fiind foarte probabila.