avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1045 soluții astăzi
Forum Discuţii contabile şi ... Fiscalitate - Impozit pe venit, ... Poate fi interpretata ca frauda? Retragere jackpot ...
Discuție deschisă în Fiscalitate - Impozit pe venit, CAS, CASS

Poate fi interpretata ca frauda? Retragere jackpot casino online in mai multe transe mici


Buna dimineata. Se da urmatoarea speta(caz real). Se castiga la un operator de jocuri de noroc online, un jack-pot in suma de 1 milion de ron.
Ma puteti ajuta va rog cu urmatoarele nelamuriri?
- se doreste retragere premiului total in transe de aprox 50000 ron, adica 20 de transe. Din punct de vedere legal/al plății taxelor este ok?
- "Impozitul datorat se determină la fiecare plată, prin aplicarea următorului barem de impunere asupra fiecărui venit brut primit de un participant,.." ? se refera la castigul efectiv platit de operator de 1 milion de ron sau la fiecare retragere din contul online?
- la ce face referire urmatorul alineat? "(7) Prin excepție de la prevederile alin. (2), pentru veniturile realizate de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanță și festivaluri de poker, impozitul anual datorat se determină de către organul fiscal competent."

Multumesc frumos pentru timpul acordat si pentru eventualul raspuns.

Am gasit urmatoarele mentiuni in GHIDUL FISCAL AL CONTRIBUABILILOR CARE REALIZEAZĂ VENITURI DIN PREMII ȘI DIN JOCURI DE NOROC:

2. VENITURI DIN JOCURI DE NOROC
Veniturile din jocuri de noroc cuprind toate sumele încasate, bunurile și serviciile primite, ca urmare a participării la jocuri de noroc, indiferent de denumirea venitului sau de forma în care se acordă, inclusiv cele de tip jack-pot.
În scopul delimitării veniturilor din premii de veniturile din jocuri de noroc, sunt considerate câștiguri de natura jocurilor de noroc cele acordate participanților la joc de către orice persoană juridică autorizată să exploateze astfel de jocuri de noroc, conform legislației în materie.

2.1 Stabilirea venitului net din jocuri de noroc
Veniturile din jocuri de noroc se impun prin reținere la sursă. Impozitul datorat se determină la fiecare plată, prin aplicarea următorului barem de impunere asupra fiecărui venit brut primit de un participant, de la un organizator sau plătitor de venituri din jocuri de noroc:
Tranșe de venit brut:
- până la 66.750, inclusiv -> 1%
- peste 66.750 - 445.000, inclusiv -> 667,5 + 16% pentru ceea ce depășește suma de 66.750
- peste 445.000 -> 61.187,5 + 25% pentru ceea ce depășește suma de 445.000

Si in legea 227/2015 sunt mentionate urmatoarele:

CAPITOLUL VIII - Venituri din premii și din jocuri de noroc

ART. 108 - Definirea veniturilor din premii și din jocuri de noroc

(1) Veniturile din premii cuprind veniturile din concursuri, altele decât cele prevăzute la art. 62, sumele primite ca urmare a participării la Loteria bonurilor fiscale, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 166/2015, precum și din promovarea produselor/serviciilor ca urmare a practicilor comerciale.

(2) Nu sunt venituri impozabile materialele publicitare, pliantele, mostrele, punctele bonus acordate cu scopul stimulării vânzărilor.

(3) Veniturile din jocuri de noroc cuprind toate sumele încasate, bunurile și serviciile primite, ca urmare a participării la jocuri de noroc, indiferent de denumirea venitului sau de forma în care se acordă, inclusiv cele de tip jack-pot, definite conform normelor metodologice.

ART. 109 - Stabilirea venitului net din premii

Venitul net este diferența dintre venitul din premii și suma reprezentând venit neimpozabil.

ART. 110 - Determinarea impozitului aferent veniturilor din premii și din jocuri de noroc

(1) Veniturile sub formă de premii se impun, prin reținerea la sursă, cu o cotă de 16% aplicată asupra venitului net realizat din fiecare premiu.

(2) Veniturile din jocuri de noroc se impun prin reținere la sursă. Impozitul datorat se determină la fiecare plată, prin aplicarea următorului barem de impunere asupra fiecărui venit brut primit de un participant, de la un organizator sau plătitor de venituri din jocuri de noroc:
- până la 66.750, inclusiv -> 1%
- peste 66.750 - 445.000, inclusiv -> 667,5 + 16% pentru ceea ce depășește suma de 66.750
- peste 445.000 -> 61.187,5 + 25% pentru ceea ce depășește suma de 445.000

(3) Obligația calculării, reținerii și plății impozitului revine organizatorilor/plătitorilor de venituri.

(4) Nu sunt impozabile următoarele venituri obținute în bani și/sau în natură:

a) premii sub valoarea sumei neimpozabile stabilite în sumă de 600 lei, inclusiv, realizate de contribuabil pentru fiecare premiu;

b) veniturile obținute ca urmare a participării la jocurile de noroc caracteristice cazinourilor, cluburilor de poker, slot-machine și lozuri sub valoarea sumei neimpozabile de 66.750 lei, inclusiv, realizate de contribuabil pentru fiecare venit brut primit.

Verificarea încadrării în plafonul neimpozabil se efectuează la fiecare plată, indiferent de tipul de joc din care a fost obținut venitul respectiv.

În cazul în care venitul brut primit la fiecare plată depășește plafonul neimpozabil de 66.750 lei, inclusiv, impozitarea se efectuează distinct față de veniturile obținute din participarea la alte tipuri de jocuri de noroc.

(5) Impozitul calculat și reținut în momentul plății este impozit final.

(6) Impozitul pe venit astfel calculat și reținut se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.

(7) Prin excepție de la prevederile alin. (2), pentru veniturile realizate de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanță și festivaluri de poker, impozitul anual datorat se determină de către organul fiscal competent.

(8) Contribuabilii care obțin venituri din jocurile de noroc prevăzute la alin. (7) au obligația de a depune declarația privind venitul realizat, potrivit prevederilor art. 122 alin. (3).

(9) Organul fiscal competent stabilește impozitul anual datorat pentru veniturile din jocurile de noroc prevăzute la alin. (7), pe baza declarației privind venitul realizat, și emite decizia de impunere, la termenul și în forma stabilite prin ordin al președintelui A.N.A.F.

(10) Impozitul anual datorat pentru veniturile din jocuri de noroc prevăzute la alin. (7) se determină prin aplicarea următorului barem de impunere asupra fiecărui venit brut primit de un participant, de la un organizator sau plătitor de venituri din jocuri de noroc:
- până la 66.750, inclusiv -> 1%
- peste 66.750 - 445.000, inclusiv -> 667,5 + 16% pentru ceea ce depășește suma de 66.750
- peste 445.000 -> 61.187,5 + 25% pentru ceea ce depășește suma de 445.000
Cel mai recent răspuns: zalan111 , utilizator 12:22, 8 Aprilie 2022
Salut, ai reusit sa rezolvi aceasta problema? Am si eu nevoie de ajutor intr-o situatie identica

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Impozit poker online cosbacau cosbacau Buna seara, As dori sa intreb daca trebuie sa completez acte/platesc impozite la Anaf/Fisc in cazul in care joc pe un site de poker dar nu retrag bani. ... (vezi toată discuția)
Impozit pe venit din jocuri de noroc zalan111 zalan111 Buna ziua! Am o intrebare legata de impozitarea veniturilor din jocurile de noroc online. Dupa cum stim din martie 2018 impozitul pe veniturile din jocurile ... (vezi toată discuția)
Impozitare castiguri pariuri sportive Alexandru267 Alexandru267 Buna ziua! Sunt amator de pariuri sportive, iar recent am decis sa mi deschid un cont la o agentie online de pariuri sportive. Doresc sa va intreb cum se ... (vezi toată discuția)