Buna ziua,spuneti-mi va rog care este stagiul minim de cotizare pentru o persoana care dorește să se pensioneze la cerere la vârsta de 58de ani și jumătate,cat ar trebui sa fie stagiul de cotizare minim,daca se poate pensiona mai devreme sau trebuie să aștepte până îndeplinește vârsta de pensionare?
Stagiul minim de cotizare este de 15 ani şi stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestor coordonate se realizează printr-o creştere graduală, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Pensionarea anticipata : Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puţin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, pot solicita pensia anticipată cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare.
Pensia anticipată parţială se acordă cu cel mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, persoanelor asigurate care au realizat stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.