Buna seara... In noiembrie voi naște si vroiam sa știu cum mi se va calcula indemnizatia. Anul trecut cu pandemia am fost in somaj tehnic(din martie pana in iulie), iar din iulie am lucrat cu jumatate de norma (doar in acte) pana anul acesta in aprilie cand am spus ca sunt însărcinată. Intrebarea mea este mai beneficiaz de indemnizației? Lucrez din aug 2019. Se pot lua in calcul lunile din urma? Am inteles ca pe jumatate de norma nu se acorda indemnizație? Unde ma pot interesa? Va mulțumesc
Acordarea indemnizatiei pentru CCC nu este conditionata de durata timpului - norma intreaga sau cu timp partial -, singura modalitate de a beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului este realizarea de venituri supuse impozitului pe venit în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni , aşa cum sunt ele prevăzute la art. 3 din OUG nr. 111/2010, sau aflarea în una dintre perioadele asimilate prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6) din OUG nr. 111/2010.
Asadar, beneficiati de indemnizatia pentru CCC chiar daca aveti 2 ore/zi sau 4 ore/zi ori 8 ore/zi daca indepliniti conditia prevazuta de lege pentru acordarea indemnizatiei.
Baza legala este art. 2 din OUG nr.111/2010 :
(1) Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și de o indemnizație lunară.
Indemnizația lunară pentru creșterea copilului se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului.