avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 619 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Asociaţii de proprietari / ... Cine imi poate reprezenta interesele atunci cand sunt ...
Discuție deschisă în Asociaţii de proprietari / locatari

Cine imi poate reprezenta interesele atunci cand sunt blocat intre asociatia de proprietari si Primarie?

Intrebarea, pe scurt, ar fi cine imi poate reprezenta interesele atunci cand sunt blocat intre asociatia de proprietari si Primarie?

E nevoie sa detaliez, intrucat nu este vorba despre o singura problema. De cateva luni, Primaria s-a apucat de reabilitarea blocului. Terasa au lasat-o ultima si au decis sa se apuce de ea in cea mai ploioasa saptamana din an.

Povestea a inceput printr-o pata mica pe tavanul din bucatarie. O pata care a ajuns, relativ repede, sa acopere intreg peretele. Am comunicat problema in prima zi administratorului blocului, el avand contact cu echipa de muncitori. Raspunsul lui: "si eu ce sa fac?". Dupa ce i-am propus o serie de lucruri pe care le-ar putea face, nu a mai raspuns la telefon, nici la usa. Am decis sa ii trimitem cateva mesaje si poze pe Whatsapp, sa avem o forma de dovada ca am incercat si sa ne demonstram chiar si noua ca ne ignora. Pentru ca, pe langa nedescurcaret si neimplicat in problemele blocului, nu este nici prea inteligent, nu a stiut sa evite si mesajul de pe Whatsapp si a dat cu "seen". Dar a continuat sa ne ignore si sa ne dea cu "seen" de fiecare data cand i-am scris. Disperati, am ajuns la inginerul de proiect si, dupa multe discutii si nervi, ca nu ei, ca altii, ca stai sa vedem, au recunoscut ca ar fi din vina lor (au facut nu stiu ce pe terasa, nu am retinut, eu sunt graphic designer, nu inginer de santier, ar fi putut sa imi spuna orice). Promisiunea a fost ca renoveaza ei peretele. Ok. Nu era in plan, este, evident, un deranj, dar ok, s-a intamplat, mai gresim cu totii. Am zis sa o lasam asa.

Ziua 2, dupa aceasta discutie. Noaptea, pe la 11, prietena mea se trezeste ca ii pica niste apa in cap in sufragerie. Pe tavan, ditamai pata care supura. Pe loc, trimitem poze administratorului. Evident, "seen". Trimitem poze inginerului de proiect, ne da o explicatie evaziva ("baietii nu au facut decat ..." [ceva]). Ramane sa ne vedem de urgenta a doua zi la prima ora. Preventiv, ne apucam sa punem rafturi intregi de carti in saci, acoperim cu saci tehnologia pe care o detinem. Pana dimineata, petele, deja mai multe, sunt si mai mari. Vine inginerul impreuna cu un alt coleg de echipa. Au descoperit problema: de fapt, nu e de la ei! E de la terasa blocului, care oricum era veche, vai, vai, ce ghinion ca s-a stricat tocmai cand erau ei aici. Le spun ca a mai plouat torential pe aici, ca a stat zapada foarte bine luni intregi pe bloc si ca pana sa ajunga ei pe acoperis nu s-a intamplat nimic. Nu, domne, ca nu e de la noi, trebuie sa vorbim cu administratia blocului (cu ala care imi da "seen" de cateva zile). Imi pierd rabdarea la aceasta tentativa de fofilare si incep sa ii pun niste intrebari la care e clar ca nu are raspuns sau incearca sa imi raspunda cu alte intrebari. Cateva exemple, pe scurt. Incepe cu Miorita: "Spuneti-mi dvs ce sa fac?" Ii spun ca nu am competenta sa ii ofer solutii, dar asta nu inseamna ca solutii nu exista, dimpotriva, le astept de la dumnealui, asta ii e job-ul, mai ales dupa ce am avut deja o problema in bucatarie in urma unei actiuni pe care el / echipa lui a / au luat-o, fara sa se gandeasca la consecinte, si pare ca tocmai a comis aceeasi eroare cateva ore mai tarziu. Imi spune ca ei au primit ok-ul de la administrator. Ii spun ca administratorul nu e prea implicat in absolut nimic din ce se intampla in bloc, si ca ma indoiesc ca are competenta sa ii ofere vreo informatie relevanta, ca dumnealui este meseriasul si ca mi s-ar parea normal sa verifice informatiile care ii vin, ca "e ok" terasa puteam sa ii spun si eu. Schimba subiectul si imi spune ca ei au castigat o licitatie la Primarie, ca lucreaza pe un proiect din 2012 (!!!), dar ca nu au obligatia sa verifice stadiul constructiei. Ma blochez pentru cateva secunde, pentru ca nu ma asteptam la ceva atat de absurd, si il intreb cum poate lucra pe un proiect din 2012 si pentru ce i-a mai trebuit un "ok" de la administrator daca oricum nu conteaza ce face. Se blocheaza si el, raspunde ceva de dragul de a raspunde, apoi schimba subiectul, promitand ca imediat ce se vor opri ploile, o sa se apuce de terasa si nu vom MAI avea probleme. Il intreb ce facem cu apa din tencuiala, careia ii va lua mult timp sa se usuce, mai ales acum, in toamna - iarna, si cu igrasia care e posibil sa rezulte in atatea zone. Imi spune ca e ok, se usuca repede. Evident ca nu se usuca repede, dar inteleg ca nu am cu cine si oricum nu mai am rabdare. Ultima intrebare e despre ce facem daca apa ajunge la circuitul electric, pata fiind foarte aproape de lustra. Raspuns: "Speram ca nu va ajunge". Atat, sah mat, Nu mai stiu ce sa intreb, intrucat e clar ca omul asta nu are niciun fel de interes pentru problemele mele. Nici administratorul nu e interesat, ba chiar mai putin decat individul asta.

Intre timp, petele sunt mult mai mari, mai multe, pe mai multi pereti, in mai multe camere.

Intrebarile mele:
- Pot actiona in judecata administratorul blocului, pentru ca nu a venit nici macar o data sa vada despre ce e vorba in tot acest timp? Sta cu doua etaje mai jos si avem lift, dar cred ca s-a baricadat in casa. Urmeaza sa ma intalnesc cu el peste doua zile, daca nu trimite pe altcineva, pentru plata intretinerii. Cam atat face el pentru bloc, scrie de mana tabelul ala (o data la 2-3 luni) si incaseaza banii. Ce ii pot spune, intr-o baza legala?

- Pentru ca administratia si firma contractata de primarie pentru reabilitarea blocului dau vina unii pe altii, in timp ce mie imi ploua in casa si stau cu lucrurile in pungi (sunt 11 pete mari pe tavan acum, am poze cu evolutia lor, pot sa le fac si timelapse, daca e nevoie), exista cineva care imi poate reprezenta interesele in acest caz?

- Merita sa dau pe cineva in judecata sau exista sanse sa fie un proces care va dura 2-3 ani si pe care e posibil sa il pierd? (Inteleg din alte postari ca pot sa ma judec cu asociatia de proprietari, dar ca pot foarte bine sa imi spuna ca nu au bani; evident, daca au aceasta posibilitate, vor face uz de ea fara prea mari probleme)

- Este legal sa cer daune si reparatia apartamentului vreunei parti (asociatie / firma / primarie), pozele de Whatsapp pot fi acceptate ca probe, cum pot demonstra ca eu sunt victima?

Va multumesc mult!
Cristian
Cel mai recent răspuns: Mihail Cazacioc , Consilier juridic 09:47, 19 Octombrie 2021
Da. Tehnic: Este bloc cu 4 sau cu 8/9/10 nivele?
Juridic: ii puteti da in judecata, ii puteti reclama la primarie (oricum primaria i-a trimis)
si la inspactoratul de stat in constructii.
Vedeti ce vi se raspunde, si apoi actionati in consecinta.
Problema este intr-adevar urgenta.

Bine, ideal ar fi sa o rezolvati amiabil. Daca nu, daune interese..
Ultima modificare: Sâmbătă, 16 Octombrie 2021
trandafir2, moderator
Este bloc cu 10 etaje. Avand in vedere ca stim de pe la Recorder cum se castiga anumite licitatii, considerati ca Primaria are vreun interes / este obligata sa ma ajute? Daca nu exista acest interes si sunt amanat ad infinitum, ce alte solutii am, avand in vedere ca problema este urgenta si nu suporta amanari infinite. (va repet, ei spun ca n-au facut nimic, ca asa era terasa, o scuza ieftina, stiu, dar probabil ca mi se vor cere dovezi clare oriunde i-as reclama, iar eu nu stiu cum pot demonstra in momentul asta altfel decat cu poze de pe telefon si mesaje pe whatsapp; pe de alta parte, ei nu cred ca pot demonstra nicicum)

Iar administratorului de bloc inteleg ca nu pot sa ii fac nimic?

Multumesc pentru raspuns!
Da, interesant, pentru ca la blocurile cu 10 nivele,, planseul are cam 50 cm, ceea ce nu-i putin, pentru o infiltratie de azi pe maine.
Primaria este obligata sa va ajute (teoretic), dar nu are vreun interes sa o faca, mai ales din indolenta.

Ce puteti face dvs acum, este sa va asigurati probe. Pe doua cai, una apeland la un executor judecatoresc care sa faca poze si sa incheie un proces verbal de constatare a situatiei, si doi, apeland la instanta in temeiul art 364 cod proc civ, si nu in ultimul rand, demarati o actiune pe dreptul comun, dar si o cerere pe ordonanta presedintiala, pe temeiul urgentei, in fine sunt multe de zis, dar va zic asa pe scurt.

Calitate procesuala pasiva (adica cu cine va judecati), are in principal asociatia de proprietari (terasa fiind "parte comuna"), reprezentata prin presedinte (nu prin administrator), dar raspunderea pe contractual civil o poate avea inclusiv administratorul, cat mai ales constructorul.
In fine, cautati un sfatuitor mai recomandat, adica jurist, avocat, consilier juridic, ceva. Si bafta!!


PS , bine , si sa va urcati pe bloc sa vedeti cu propriile simturi pe unde vine apa, de multe ori se poate face ceva , de multe ori nu , dar merita sa incercati
Ultima modificare: Sâmbătă, 16 Octombrie 2021
trandafir2, moderator
Multumesc!

[E o intreaga poveste in blocul asta. "Seful de scara", care intre timp spune ca nu se mai ocupa, afirma ca oamenii astia au adus modificari terasei de cand s-au apucat de lucru la bloc. Cealalta parte spune ca nu. Evident, "nu noi, ceilalti", cum se face pe aici treaba. Ne confruntam cu niste oameni care vorbesc mult, degeaba, fara niciun sens. Si lucrurile astea vor trebui puse in balanta de catre un om cu decizie judecatoreasca, sa ne dam dreptate doar intre noi, cei pagubiti, nu ajuta la nimic. In rest, blocul e format in mare parte din oameni foarte resemnati si comozi, nu exista un presedinte de scara, nu ma astept la absolut niciun sprijin din partea lor. O sa caut un avocat.]

Am urcat pe bloc, am poze si de acolo.
Ultima modificare: Sâmbătă, 16 Octombrie 2021
kdgdrk, utilizator
Implicați în discuție Președintele blocului sa urgenteze anveloparea terasei și sa plătească prejudiciul produs (asociatia).

Dacă nu reușiți puteți sa dați în judecata primăria deoarece ea este direct responsabila de alegere a echipei de profesioniști angajata în reabilitarea blocului.

Alte discuții în legătură

Terasa bloc eu.ro eu.ro ce trebuie sa plateasca un locatar de bloc de la et 4 din 10,obligat doar ; 1 hidroizolatie 2 hidro-termoizolatie? (vezi toată discuția)
Reparatie anticipata terasa pt bloc propus reabilitarii gabi_leo gabi_leo Buna ziua, Locuiesc la ultimul etaj al unui bloc. In ultimul an terasa s-a deteriorat si a inceput sa se infiltreze apa in casa din ce in ce mai mult, ... (vezi toată discuția)
Cum procedez cu terasa blocului andreiu85 andreiu85 Buna seara, Doresc sa stiu cum pot proceda la problema care o mentionez mai jos vis-a-vis de cei care administreaza blocul(firma este administrata de catre ... (vezi toată discuția)