avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 547 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept penal - probleme serioase cu ... Buna ziua în anul 2019 am fost condamnat de ...
Discuție deschisă în Drept penal - probleme serioase cu dreptul

Buna ziua în anul 2019 am fost condamnat de judecătoria Craiova ...

Buna ziua, prin sentința pronunțată în 06.06.2019 am fost condamnat de judecătoria Craiova la un an cu suspendare pentru conducerea sub influența alcoolului. Printre obligații am și obligația de a nu părăsi țara. Momentan am o firma de transport la care sunt administrator și șofer. Întrebarea este dacă aș putea să fac o cerere de ridicare a interdicției de a nu părăsi țara, a deplasărilor ce depășesc 5 zile deoarece doresc sa fac curse externe și ce șanse de reușită aș avea? Menționez că mi-am îndeplinit toate obligațiile până în
prezent inclusiv munca in folosul comunității. Redau mai jos sentința pe scurt. Mulțumesc.


. condamnă inculpatul .... la pedeapsa de 1 an închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune ......, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. impune inculpatului să execute următoarele obligaţii: - să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei de judecată. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul,.......
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.06.2019.
Ultima modificare: Duminică, 23 Ianuarie 2022
Transil, utilizator
Cel mai recent răspuns: Transil , utilizator 15:43, 23 Ianuarie 2022
Trebuie să faceți cerere la instanța de executare. Dacă se aprobă, puteți părăsi țara. Temeiul este art. 85 din Codul penal:
Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligații, fie sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente, instanța dispune modificarea obligațiilor în mod corespunzător, pentru a asigura condamnatului șanse mai mari de îndreptare.
Vă mulțumesc. Instanța de executare fiind cea care a pronunțat sentința? Respectiv Judecătoria Craiova?

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Buna seara în anul 2019 am fost condamnat la închisoare cu ... LucaSilviu LucaSilviu Buna seara în anul 2019 am fost condamnat la închisoare cu suspendare iar că măsura complementară mi sa stabilit că nu pot părăsi teritoriul României ... (vezi toată discuția)
Hotarare judecatoreasca aeliusccc2 aeliusccc2 Buna seara , acum am intrat pe portal si am vazut hotararea judecatoreasca , data pe scurt astazi , 9/2/2017 . Va rog sa-mi explicati urmatoarele aspecte : - ... (vezi toată discuția)
Hotarare judecatoreasca . aeliusccc2 aeliusccc2 Buna seara , acum am intrat pe portal si am vazut hotararea judecatoreasca , data pe scurt astazi , 9/2/2017 . Va rog sa-mi explicati urmatoarele aspecte : - ... (vezi toată discuția)