În cazul în care persoana urmează să îşi desfăşoare activitatea în străinătate, angajatorul are obligaţia de a-i comunica în timp util, înainte de plecare, informaţiile prevăzute la art. 17 alin. (2), precum şi informaţii referitoare la:
a) durata perioadei de muncă ce urmează să fie prestată în străinătate;
b) moneda în care vor fi plătite drepturile salariale, precum şi modalităţile de plată;
c) prestaţiile în bani şi/sau în natură aferente desfăşurării activităţii în străinătate;
d) condiţiile de climă;
e) reglementările principale din legislaţia muncii din acea ţară;
f) obiceiurile locului a căror nerespectare i-ar pune în pericol viaţa, libertatea sau siguranţa personală;
g) condiţiile de repatriere a lucrătorului, după caz.
Aceste elemente trebuie sa fie cuprinse in actul aditional la c.i.m.
Potrivit prevederilor legale în vigoare lucrătorii trimişi să lucreze în străinătate trebuie să dovedească caracterul de asigurat. Prin formularul E 101 „Certificat cu privire la legislaţia aplicabilă“ se dovedeşte caracterul de asigurat al persoanei detaşate, astfel încît, o persoană să nu fie supusă în acelaşi timp ambelor legislaţii de securitate socială sau, să nu-i fie aplicată niciuna dintre cele două legislaţii. Lucrătorul care primeşte un astfel de certificat poate dovedi cu el apartenenţa la sistemul român de asigurări sociale.
Cererea pentru eliberarea formularului E 101 se completează de către angajator pentru unul sau mai mulţi salariaţi care vor fi detaşaţi şi se depune la C.N.P.A.S. cu 30 de zile calendaristice înainte de începerea perioadei de detaşare. În vederea eliberării formularului E101 este necesar un dosar care trebuie să cuprindă certificatul de atestare fiscală din care să rezulte că angajatorul nu are datorii la bugetul de stat la data solicitării formularului, adeverinţă privind stagiul de cotizare realizat în ultimile 12 luni, emisă de casa judeţeană de pensii pentru fiecare angajat detaşat, ultima situaţie financiară a angajatorului, copie a certificatului de înregistrare fiscală, contractul individual de muncă înregistrat la I.T.M. pentru angajatul care urmează a fi detaşat, adeverinţă de la I.T.M. din care să rezulte numărul de salariaţi, certificatul constatator emis de O.N.R.C. în luna în curs contractul tradus încheiat între angajatorul din România şi angajatorul din statul de ocupare. Dacă dosarul depus la C.N.P.A.S. este complet şi corect formularul E 101 se eliberează în termen de 25 de zile lucrătoare de la depunere. C.N.P.A.S. va aduce la cunoştinţă atît angajatorului, cît şi angajatului că aceştia pot face obiectul unor controale ulterioare, în timpul sau după încetarea perioadei de detaşare, pentru a se verifica dacă s-au achitat contribuţiile sociale.