La acest moment e obligatorie montarea, aveți detalii în articol:
Dotarea cu contoare de căldură și apă caldă a apartamentelor din clădirile racordate la sistemul centralizat sau care au centrală, obligatorie până la 31 decembrie 2022
Deși în vara lui 2021 s-a stabilit că, până la sfârșitul aceluiași an, toate apartamentele racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică ar fi trebuit să aibă montate contoare pentru căldură și apă caldă, în decembrie a fost oficializată o lege prin care s-a stabilit amânarea termenului până la sfârșitul acestui an. În plus, printr-o ordonanță apărută vineri, pe lângă confirmarea termenului, a fost introdusă obligația dotării cu contoare individuale și pentru cei ce stau în imobile dotate cu o sursă centrală de încălzire sau de răcire, nu doar pentru cei din clădirile racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică.
www.avocatnet.ro/articol_596...
Asta scrie în OUG-ul oficializat în 30 septembrie:
Art. 10
(5) În imobilele de tip condominiu și în clădirile mixte racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică sau dotate cu o sursă centrală de încălzire sau de răcire este obligatorie montarea contoarelor individuale până la 31 decembrie 2022 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire și apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit. În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit.
[ link extern ]
Trimiteți-i și dvs. aceste link-uri, poate pricepe.