Somerii prevazuti la art. 17 din legea nr.76/2002, care realizeaza venituri din activitati autorizate potrivit legii, vor beneficia de indemnizatie de somaj in conditiile art. 34 alin. (1), respectiv alin. (3) din lege, daca dovedesc ca acele venituri, determinate potrivit art. 6, nu depasesc valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca in vigoare in luna pentru care se face dovada."
Prin activități autorizate potrivit legii se înțelege:
a) activitățile economice desfășurate de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și/sau întreprinderi familiale conform legii;
b) exercitarea profesiilor liberale potrivit dispozițiilor legale speciale;
c) exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de către zilieri;
d) activități desfășurate de persoane fizice în urma cărora se realizează venituri din agricultură, silvicultură sau piscicultură conform art. 71 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
e) activități în urma cărora se realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor conform art. 61 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.