Citez ; DECIZIA nr.213 din 20 aprilie 2023 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei înscrierea inițială la pensie din cuprinsul dispozițiilor art.170 alin.(3) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
19. Din perspectiva acestei motivări a Curții Constituționale, beneficiarii pensiilor de invaliditate, stabilite în baza Legii nr.3/1977, care au devenit pensii pentru limită de vârstă după 1 ianuarie 2011, se află în aceeași situație cu beneficiarii pensiilor de invaliditate stabilite în baza Legii nr.19/2000.
20. Situația obiectiv asemănătoare în care se află beneficiarii pensiilor de invaliditate stabilite în baza Legii nr.3/1977, care au devenit pensii pentru limită de vârstă după 1 ianuarie 2011, și beneficiarii pensiilor de invaliditate stabilite în baza Legii nr.19/2000, care au devenit pensii pentru limită de vârstă după 1 ianuarie 2011, rezultă, totodată, și din dispozițiile Legii nr.19/2000. Astfel, în baza art.180 alin.(1) din Legea nr.19/2000 [potrivit căruia „La data intrării în vigoare a prezentei legi pensiile de asigurări sociale de stat, pensiile suplimentare, pensiile de asigurări sociale pentru agricultori, stabilite pe baza legislației anterioare, precum și ajutoarele sociale stabilite potrivit legislației de pensii devin pensii în înțelesul prezentei legi.”], pensiile de invaliditate, stabilite în conformitate cu art.22-381 din Legea nr.3/1977, au devenit pensii, potrivit art.53-64 din Legea nr.19/2000 care reglementau regimul pensiei de invaliditate. În plus, concluzia că cele două categorii de pensionari se află, în mod obiectiv, în aceeași situație este întărită de împrejurarea că, ulterior adoptării Legii nr.19/2000, pensiile stabilite potrivit vechii reglementări au fost recalculate în condițiile noii reglementări. Astfel, potrivit art.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.119 din 7 februarie 2005, „Pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență”. Rațiunea adoptării acestei măsuri este expres indicată în preambulul acestui act normativ, respectiv aceea a urgentării procesului de recalculare a tuturor pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, aflate în plată, astfel încât să fie respectat principiul „la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie”, precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.
21. Ca atare, inclusiv pensiile de invaliditate stabilite în baza Legii nr.3/1977 au fost recalculate potrivit Legii nr.19/2000. Urmarea a fost aceea că, practic, pensiile de invaliditate stabilite în baza Legii nr.3/1977 și cele stabilite în baza Legii nr.19/2000 au fost „unificate”, în sensul că au fost (re)calculate potrivit acelorași reguli.
22. În concluzie, întrucât beneficiarii pensiilor de invaliditate stabilite în baza Legii nr.3/1977 se află în aceeași situație cu beneficiarii pensiilor de invaliditate stabilite în baza Legii nr.19/2000, rezultă că și primei categorii de pensionari indicate îi este aplicabilă Decizia Curții Constituționale nr.702 din 31 octombrie 2019.
23. De altfel, în dispozitivul Deciziei nr.702 din 31 octombrie 2019, Curtea Constituțională nu a menționat expres categoria beneficiarilor pensiilor de invaliditate obținute în baza Legii nr.19/2000 și transformate în pensii pentru limită de vârstă în temeiul Legii nr.263/2010, ci s-a referit, în mod generic, la toate categoriile de beneficiari ai pensiilor de invaliditate transformate în pensii pentru limită de vârstă în temeiul Legii nr.263/2010, situație în care se află și autorul prezentei excepții. Este adevărat că jurisdicția constituțională, în motivarea Deciziei nr.702 din 31 octombrie 2019, nu s-a referit în mod expres și la beneficiarii pensiilor de invaliditate acordate în baza Legii nr.3/1977. Dar această situație nu trebuie interpretată în sensul excluderii acestora de la acordarea indicelui de corecție prevăzut de art.170 din Legea nr.263/2010. Curtea s-a referit, în motivarea deciziei amintite, exclusiv la beneficiarii pensiilor de invaliditate obținute în baza Legii nr.19/2000 deoarece excepția de neconstituționalitate în cauza respectivă a fost ridicată de astfel de beneficiari.
24. Ca atare, în aplicarea prevederilor art.170 alin.(3) din Legea nr.263/2010, autoritățile administrative și instanțele judecătorești vor ține seama în primul rând de dispozitivul Deciziei Curții Constituționale nr.702 din 31 octombrie 2019 care se referă în mod generic la beneficiarii pensiilor de invaliditate transformate în pensii pentru limită de vârstă în baza Legii nr.263/2010, deci inclusiv la beneficiarii pensiilor de invaliditate acordate în baza Legii nr.3/1977.
fie va adresati Casei de Pensii, fie instantei de judecata