Bună ziua.
In urma unei sentințe judecătorești definitive, ca urmare a unui litigiu între membrii de sindicat și instituția în care am activat, am de recuperat o sumă de bani din 2016-2023. Din martie sunt pensionara. Am fost informată că voi primi banii, in transe, in 5 ani. Este legal? Am fost "văduvită" de niste sume cuvenite din greșeala lor, neaplicarea unor legi, de ce nu mi se restituie întreaga sumă o dată? Mulțumesc
OUG nr. 168 din 8 decembrie 2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
art. VI
(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2023, se va realiza astfel:
a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
....