Cf OUG nr.28/1999 art. 2 "Art. 2. - Se exceptează de la prevederile art. 1 alin. (1):
a) comerţul ocazional cu produse agricole efectuat de producătorii agricoli individuali în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri publice autorizate, livrările de bunuri efectuate prin automatele comerciale, precum şi activităţile de jocuri de noroc desfăşurate cu mijloace tehnice de joc ce funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede;
b) serviciile de alimentaţie publică efectuate în mijloace de transport public de călători;
c) Abrogat;
d) vânzarea de ziare şi reviste prin distribuitori specializaţi;
e) transportul public de călători pe bază de bilete sau abonamente tipărite conform legii, precum şi cu metroul;
f) activităţile pentru care încasările se realizează pe bază de bonuri cu valoare fixă tipărite conform legii bilete de acces la spectacole, muzee, expoziţii, târguri şi oboare, grădini zoologice şi grădini botanice, biblioteci, locuri de parcare pentru autovehicule, bilete de participare la jocuri de noroc şi altele similare;
g) activităţile de asigurări şi ale caselor de pensii, precum şi activităţile de intermedieri financiare, inclusiv activităţile auxiliare acestora. Nu sunt exceptate activităţile de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru persoane fizice, altele decât operaţiunile efectuate de punctele de schimb valutar din incinta instituţiilor de credit, aparţinând acestor instituţii, precum şi cele efectuate prin intermediul automatelor de schimb valutar;
h) activităţile desfăşurate ca profesii libere sub toate formele de organizare care nu implică crearea unei societăţi comerciale, precum şi activităţile economice desfăşurate în mod independent de persoanele fizice autorizate potrivit legii, cu excepţia activităţilor de taximetrie auto pentru mărfuri şi persoane;
i) vânzarea obiectelor de cult şi serviciile religioase prestate de instituţiile de cult;
j) vânzarea bunurilor de folosinţă îndelungată, definite potrivit legii;
k) comerţul cu amănuntul prin comis-voiajori, precum şi prin corespondenţă, cu excepţia livrărilor de bunuri la domiciliu efectuate de către magazine;
l) serviciile de instalaţii, reparaţii şi întreţinere a bunurilor, efectuate la domiciliul clientului;
m) vânzarea pachetelor de servicii turistice sau de componente ale acestora de către agenţiile de turism, definite potrivit legii;
n) furnizarea la domiciliul clientului a energiei electrice şi termice, a gazelor naturale, a apei, a serviciilor de telefonie, inclusiv de telefonie mobilă, de poştă şi curier, de salubritate, de televiziune, inclusiv prin cablu, de Internet;
o) efectuarea lucrărilor de construcţii, reparaţii, amenajări şi întreţinere de locuinţe;
p) serviciile medicale cu plată prestate la domiciliul sau la locul de muncă al clientului;
r) vânzările de bunuri şi prestările de servicii care nu se încasează integral cu numerar şi/sau substitute de numerar;
s) vânzările de bunuri şi prestările de servicii care nu se încasează integral în momentul livrării bunului sau prestării serviciului."
Concluzie: factura cu chitanta