Am inteles ca s-a adoptat de forurile decizionale si merge la promulgare o lege prin care se pot amenda parintii care nu respecta programul de vizitare pentru minor sau domiciul stabilit al acestuia, dupa divortul parintilor. Ma puteti ajuta cu numarul acesteia si denumirea? Multumesc
Legea nr.272/2004
art.20
(1) În vederea asigurării menținerii relațiilor personale ale copilului cu părinții săi sau cu alte persoane alături de care s-a bucurat de viața de familie, pentru asigurarea înapoierii copilului la locuința sa la terminarea perioadei de găzduire, pentru a preveni împiedicarea preluării copilului, la finalul găzduirii la domiciliul părintelui care nu locuiește cu copilul, precum și pentru respectarea dispozițiilor privitoare la stabilirea locuinței copilului, instanța poate dispune, la cererea părintelui interesat sau a altei persoane îndreptățite, instituirea uneia sau mai multor măsuri cu caracter asigurătoriu, a unor garanții sau aplicarea de penalități. Dispozițiile tezei I se aplică în mod corespunzător și în situația prevăzută la art. 18 alin. (1) lit. g).
(la 10-05-2024, Alineatul (1) , Articolul 20 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 9. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 123 din 30 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 414 din 7 mai 2024 )
(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) pot include:
a) penalități pe ziua de întârziere impuse persoanei care refuză punerea în aplicare sau respectarea dispozițiilor privitoare la stabilirea locuinței copilului sau a programului de menținere a relațiilor personale ale copilului; penalitatea se poate stabili între 10% și 15% din venitul net lunar al celui obligat la plata acesteia, dar nu mai puțin de 300 lei; în cazul în care instanța constată existența unei situații de înstrăinare părintească, stabilirea penalității este obligatorie, iar limitele minime și maxime ale penalității se dublează;
(la 10-05-2024, Litera a) , Alineatul (2) , Articolul 20 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 10. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 123 din 30 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 414 din 7 mai 2024 )
....