avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1660 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... Vouchere de vacanță
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

Vouchere de vacanță

Bună ziua. Lucrez în învățământ ca și cadru did.aux. , am intrat pe 1 aprilie 2024 în concediu îngrijire copil bolnav până la 7 ani ( până la 1 ian.2026 ) deci am CIM suspendat. Vă rog să-mi comunicați care este suma voucherelor de vacanță de care ar trebui să beneficiez, în condițiile în care depun în contul școlii procentul de 10 % impozitul și CASS -ul ? Beneficiez de toată suma de 1600 de lei pentru anul calendaristic 2024 sau doar pentru cele 3 luni lucrate? Vă mulțumesc !
Cel mai recent răspuns: Cornel Vasile , Consilier juridic 18:33, 30 Mai 2024
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Beneficiez de toată suma de 1600 de lei pentru anul calendaristic 2024.
Vă mulțumesc. Dacă puteți să-mi scrieți și cadrul legal deoarece contabilitatea mi-a spus să depun doar 90 de lei impozit și CASS pentru vouchere de vacanță în valoare de 400 de lei ( cele 3 luni lucrate).
Ultima modificare: Joi, 30 Mai 2024
FeliciaFlorica, utilizator
art.3
......
(5) În cazul în care salariatul al cărui contract individual de muncă/raport de serviciu la data acordării voucherelor de vacanță este suspendat sau a încetat în cursul anului calendaristic pentru care se acordă vouchere, acesta beneficiază de vouchere de vacanță numai dacă, în termen de maximum 30 de zile de la data suspendării/încetării contractului individual de muncă/raportului de serviciu, depune la unitate/instituție o cerere în acest sens, precum și dovada achitării impozitului aferent prin virament bancar în contul unității/instituției.
( REGULAMENT din 26 aprilie 2023 de acordare a voucherelor de vacanță pentru unitățile/instituțiile de învățământ de stat, în Ministerul Educației și în alte instituții publice din subordinea/coordonarea acestuia, pentru anii 2023-2026)

~ final discuție ~