Din cate stiu eu nu. Avocatul stagiar, dupa ce a promovat examenul de admitere, are obligatia sa depuna contractul de colaborarea (anexa IX) cu avocatul indrumator. Devine asadar o conditie necesara dar nu si suficienta promovarea examenului de primire in profesie pentru dobandirea calitatii de av stagiar (activ), inscris pe tabel.
Potrivit Statutului, daca din orice motive obiective, inceteaza indrumarea avocatului titular, consiliul baroului va sprijini avocatul stagiar in a-si gasi un indrumator. Pana la gasirea altui indrumator stagiul se suspenda. Daca nu a avut indrumator deloc, baroul nu are nici o obligatie in acest sens.
Ma intreb si eu ca un avocat stagiar proaspat suspendat din Baroul Timis ce pot face in speta mea :
Am luat examenul de admitere, mi-am gasit maestru, si incepand cu luna octombrie am activat in jud. Timis. Meastrul s-a suspendat in luna decembrie, iar eu am depus la Barou o cerere de transfer a contractului la un alt avocat care insa nu a fost admisa deoarece Baroul a cerut respectarea de catre noul maestru a conditilor initiale de incheiere a contractului de colaborare.
Ulterior acestei hotarari s-a dispus suspendarea mea desi baroul nu a respectat prevederile statutului, neacordandu-mi asistenta pentru gasirea unui maestru
compatibil cu conditile lor.
Pentru primul maestru am asteptat 10 Luni ca acesta sa indeplineasca conditile si acum mi se impune din nou prezentarea uni maestru care sa indeplineasca conditiile care intre timp au devenit mai grele actionand si pentru trecut cu privire la incheierea unui contract de formare profesionala initiala. Deci inseamna ca mai trebuie sa astept 10 luni cel putin ca sa pot depune un contract care sa le respecte conditile, timp in care oficiile si clientii angajati deja, dosare in care s-au facut si probe urmeaza sa se transfere unui alt avocat.
Va rog parerea dumneavoastra pertinenta cu privire la situatia in care, esti suspendat in timpul stagiului din motive neimputabile, obligatiile baroului in acest caz si cum trebuie sa actionez in situatia de mai sus.
Stagiatura
2theadvocate
Buna ziua!
Ce costuri implica pt un avocat definitiv preluarea unui avocat stagiar, pe parcursul celor 2 ani de stagiatura? Multumesc pt eventualul raspuns. (vezi toată discuția)