avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 463 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Codul rutier, contravenţii şi ... Buna ziua . Am și eu o întrebare . Am fost oprit de ...
Discuție deschisă în Codul rutier, contravenţii şi probleme conexe

Buna ziua . Am și eu o întrebare . Am fost oprit de un echipaj ...

Buna ziua . Am și eu o întrebare . Am fost oprit de un echipaj de poliție pe drumul de centura cu viteza de 101 km . Pe acest sector in momentul de față se lucrează iar pe tot tronsonul nu este nici un indicator de limitare de viteza . Eu știu că înainte limita era 70km . Agentul care mă oprit mi-a zis că acum este limita de 50km . Dar eu nu am văzut nici un indicator. Permisul mi-a fost suspendat pe 90 zile . Credeți că dacă aș face contestație aș putea să îmi recapăt permisul ? . Multumesc
Cel mai recent răspuns: Brunetul82 , utilizator 17:21, 11 Iunie 2024
Dacă centura respectivă e în localitate și nu există nici un indicator de limitare viteză, atunci, implicit, limita e de 50 km/h.
Buna ziua . În legătură cu indicatoarele rutiere administratorul drumului nu trebuia să pună indicatoare de viteza pentru că înainte pe acel sector de drum limita era de 70km/h . Polițistul mi-a comunicat că le-ar fi zis celor de la drumuri să pună indicatoare doar că nu sunt . Eu cum pot sa știu ce limita este când nu este nici un indicator . Și mai ales că acolo era 70km/h . Adică aș vrea să depun o contestație aș avea câștig de cauză ? Mulțumesc
Ultima modificare: Luni, 10 Iunie 2024
Brunetul82, utilizator
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
În absența indicatoarelor de restricție a vitezei, limitele maxime admise pentru categoria B sunt date de catre regulile de circulatie privind viteza de deplasare, adică cele stabilite de Articolului 49 din Ordonanța de Urgență 195/2002. În cazul în care ați condus un vehicul din alta categorie limitele maxime sunt prevazute la art 50.

„Articolul 49 OUG 195/2002
(1) Limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.
(4) Limitele maxime de viteză în afara localităților sunt:
a) pe autostrăzi - 130 km/h;
b) pe drumurile expres - 120 km/h;
c) pe drumurile naționale europene (E) - 100 km/h;
d) pe celelalte categorii de drumuri - 90 km/h.”

Atunci când întâlnim indicator de restricție a vitezei, are prioritate semnificatia restriției indicata de acesta, nu se mai aplică art 49.. Iar aceste restricții sunt valabile până la prima intersecție, cu excepția situației în care sunt amplasate împreună cu indicatorul de intrare în localitate. În acest caz, restricția este valabilă pe drumul respectiv până la ieșirea din localitate.

„Art. 66 Reg. aplicare OUG 195/2002
(6) Semnificația indicatoarelor de interzicere sau de restricție începe din dreptul acestora. În lipsa unei semnalizări care să precizeze lungimea sectorului pe care se aplică reglementarea ori a unor indicatoare care să anunțe sfârșitul interdicției sau al restricției, semnificația acestor indicatoare încetează în intersecția cea mai apropiată. Când indicatoarele de interzicere sau restricție sunt instalate împreună cu indicatorul ce anunță intrarea într-o localitate, semnificația lor este valabilă pe drumul respectiv până la întâlnirea indicatorului "Ieșire din localitate", cu excepția locurilor unde alte indicatoare dispun altfel.”

Pentru un răspuns mai precis, vă rugăm să oferiți detalii suplimentare despre locație. Este esențial să stabilim categoria de drum din care face parte drumul respectiv.

Dacă drumul nu se află într-o localitate și ați fost sancționat de un polițist care a considerat că ar fi trebuit să existe un indicator de restricție a vitezei, dar acesta a fost omis de autoritățile rutiere, atunci sunteți nevinovat. În absența unui indicator de restricție, restricția nu se aplică. Este responsabilitatea polițistului să sancționeze autoritățile rutiere pentru semnalizarea necorespunzătoare a drumului.

Cu imagini de la fața locului care să dovedească lipsa indicatoarelor de restricție, puteți contesta procesul-verbal. În acest caz, instanța ar trebui să anuleze sancțiunea.

]Brunetul82 a scris:

Buna ziua . În legătură cu indicatoarele rutiere administratorul drumului nu trebuia să pună indicatoare de viteza pentru că înainte pe acel sector de drum limita era de 70km/h . Polițistul mi-a comunicat că le-ar fi zis celor de la drumuri să pună indicatoare doar că nu sunt . Eu cum pot sa știu ce limita este când nu este nici un indicator . Și mai ales că acolo era 70km/h . Adică aș vrea să depun o contestație aș avea câștig de cauză ? Mulțumesc

Ultima modificare: Luni, 10 Iunie 2024
Instructor auto Mircea Crisan, utilizator
Buna ziua,

Ar fi bine de stabilit exact care este drumul pe care circulati si in ce categorie se incadreaza.
Se pot solicita relatii de la administratorul drumului.

Retineti: termenul pentru contestatie este 15 zile

avocat Plevit Anamaria
Drumul de centura se afla in localitatea Galați . Doar că acum se afla in renovare și înainte de această renovare limita pe care o știam era de 70km/h . Doar că acum cu renovarea drumului nu mai exista nici un indicator de viteza . Agentul mi-a zis că a anunțat administratorul de drumuri doar că nu a fost pus nici un indicator. . Mulțumesc

Alte discuții în legătură

Limita de viteza pe niste sectoare de drum kir kir Buna ziua. Am o intrebare cu privire la codul rutier intr-o anumita situatie. Se da o localitate la intrarea in localitate pe panoul de anunta intrarea in ... (vezi toată discuția)
Buna ziua,ma poate ajuta cineva cu un model de contestare a unui ... mary50 mary50 Buna ziua,ma poate ajuta cineva cu un model de contestare a unui proces verbal pentru o amenda primita de sotul meu pentru viteza. In proces scrie ca a avut ... (vezi toată discuția)
Nedumerire amenda radar. mariuss_suciu mariuss_suciu Buna seara. Azinoapte, in timp ce conduceam dinspre Sebes spre Sibiu, in comuna CRISTIAN, am fost inregistrat de cei de la rutiera ruland cu viteza de 95km/h ... (vezi toată discuția)